Helsinki, 1952, Jocurile Olimpice.
Iosif Sârbu devine campion olimpic la tir, primul român care cucerea aurul la o Olimpiadă. Drumul până aici a fost presărat cu multe evenimente. La 12 ani pune pentru prima dată mâna pe o pușcă de vânătoare sub supravegherea tatălui său; la 14 ani câștigă ”Cupa Orașului București” în întrecerea elevilor; luptă cu arma în mână în cel de-al Doilea Război Mondial. Urmează succese importante în cariera sportivului: 1946 câștigă concursul național de tir, un an mai târziu devine campion balcanic; 1949 cucerește patru titluri de campion național dominând tirul românesc. Anul 1952 este vârful carierei sale: campion olimpic.
Chiar dacă medicul oftalmolog îi interzice să mai folosească ochiul drept pentru a nu-l pierde Iosif Sârbu nu se dă bătut.
În 1955 beneficiază de o invenție americană pentru armele de foc. Un an mai târziu reprezintă România la J.O. de la Melbourne unde ocupă locul 5 deși realizase 598 de puncte din 600 posibile. În 1957 îl învinge pe campionul olimpic de la Melbourne rusul Anatoli Bogdanov. Este din nou prezent la J.O., la Roma, unde se clasează al 12-lea. La următoarele J.O. ce se vor desfășura la Tokio Iosif Sârbu nu mai participă, se sinucide la 6 septembrie 1964. În semn de omagiu pentru marele lor consătean Școala gimnazială cu clasele I-VIII din Șibot îi poartă numele.
Bustul său, din piatră, străjuiește centrul satului natal fiind așezat în anul 2010 prin strădania primăriei și a Filialei Alba a Academiei Olimpice Române.