Proiectul „Educaţie rutieră-educaţie pentru viaţă” se va desfășura în județul Alba, în perioada mai-iunie 2012, în baza unui Proiect comun de educaţie rutieră şi de prevenirea accidentelor de circulaţie, cu scopul reducerii riscului de victimizare a tinerilor şi a numărului de accidente rutiere în care pot fi implicaţi aceştia, având ca parteneri Inspectoratul de Poliţie al judeţului Alba şi Inspectoratul Şcolar al judeţului Alba.
Proiectul, adresat în mod direct copiilor preşcolari şi şcolari, şi indirect părinţilor şi cadrelor didactice, cuprinde mai multe activităţi, şi anume:
– concursul cu tematică rutieră pentru preşcolari „Micii pietoni” unde mai multe grupe de preşcolari de la grădiniţe din Alba Iulia s-au întrecut în cunoştinţe pe tematică rutieră,
– realizarea unei expoziţii de colaje intitulată „Atenție! Circul și eu!”, desfăşurată la Grădiniţa Primii paşi din Aiud,
– desfășurarea unei Lecţii deschise de educaţie rutieră „Ştiu să circul corect!” la Centrul de informare rutieră din cadrul Palatului Copiilor din municipiul Alba Iulia cu participarea elevilor din clasele V-VIII de la şcolile „Avram Iancu”, Vasile Goldiş” şi Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Alba Iulia,
– organizarea în municipiul Alba Iulia a concursului ”Patrule şcolare în acţiune” cu participarea patrulelor şcolare din Blaj, Teiuş şi Abrud,
– organizarea la Alba Iulia, în data de 1 Iunie, a Concursului de desene pe asfalt intitulat „O lume de copii – o lume sigură!”,
– organizarea în data de 6 iunie, la Blaj, a Etapei judeţene a Concursului „Educaţie rutieră – Educaţie pentru viaţă”, secţiunea gimnaziu şi liceu, în cadrul căreia echipajele participante la faza judeţeană au susţinut o probă scrisă de verificare a cunoştinţelor rutiere teoretice, precum şi o probă practică desfăşurată pe un poligon-şcoală.
Câştigătorii Etapei judeţene 2012, ne vor reprezenta la Etapa naţională care se va desfăşura în luna iulie 2012.