S-a născut într-o familie parcă predestinată să cultive și să îmbogățească limba și literatura română. Și asta pentru că atât Vasile, primul născut, care s-a afirmat ca dascăl, poet și dramaturg cât și Mircea, fratele său – strălucit reprezentant al filologiei clujene și sora lor Maria, profesor universitar la Cluj, au fost oameni de litere.
Familia în care s-a născut era una de elită în satul de pe Valea Sebeșului. Tatăl său, dascăl eminent și pedagog înnăscut fusese distins de Ministerul Educației și Învățământului cu titlul de ”Membru de Onoare al Învățământului”. Mama sa, venea dintr-o familie Hința care dădu-se neamului românesc pe pictorul Sava Henția.
Vasile Zdrenghea urmează Literele și Filosofia la Cluj unde este coleg cu Dimitrie Macrea, Olga Caba, Mihai Beniuc având ca dascăli, printre alții, pe Sextil Pușcariu, Gheorghe Bogdan- Duică, Lucian Blaga, D.D. Roșca, Nicolae Mărginean.
A fost pe rând învățător, profesor, inspector școlar, publicist. În 1957 primește de la M.E.I. titlul de ”Profesor Fruntaș”, iar Consiliul orășenesc Sebeș îl declară ”Cetățean de onoare al Orașului”.
Opera sa cuprinde poezie, proză, dramaturgie în volumele ”Valea cu plopi” (1930); ”Omul pământului” (1971), ”Baladă pentru Horia” (1976), ”Cântec pentru Vlad Țepeș” și ”Văpaie de aur” (1979), ”Pasărea Phonix”, ”Rătăcind printre stele”, ”Iarba fiarelor”. Piesele sale de teatru au fost jucate pe scenele din București, Deva, Petroșani, Alba Iulia, Zlatna și au fost difuzate în cadrul Teatrului Radiofonic.
Iată ce scrie Lucian Blaga despre poemul ”Omul pământului”, care evocă personalitatea lui Ștefan cel Mare: ”Lucrarea are substanța necesară unei foarte bune opere literare. Se găsește în ea și marea pasiune ce constituie nucleul și firul unei realizări de înaltă calitate. Fundalul istoric pe care este proiectat frământatul crâmpei de suflet românesc, apare mai mult ca un pretext de a fi puse în lumină înaltele și permanentele virtuți ale poporului nostru”.
Despre aceiași lucrare filologul Ștefan Munteanu afirma: ”Poemul dramatic al lui Vasile Zdrenghea mi se pare una din cele mai vibrante și mai tulburătoare evocări istorice din câte s-au scris în literatura română… una din biruințele despre care se va vorbi în dramaturgia noastră”.