Primăvara anului 1849 consemnează în cronica revoluției din Transilvania confruntări sângeroase între armata revoluționară maghiară și oștirea românilor organizată de Avram Iancu. Miza cea mai mare, în luna mai, a fost bătălia pentru Apuseni, bastion românesc. Cetatea moților v-a rezista, cu mari sacrificii, în fața trupelor maghiare ce-o atacau continuu.
Iată câteva episoade din această încleștare:
4-6 mai – Continuă tratativele (începute în 22/23 aprilie) între conducătorii moților în frunte cu Avram Iancu și trimisul special al lui Lajos Kossuth, Ioan Dragoș, deputat român din Dieta de la Pesta. Încercarea de împăcare între cele două forțe revoluționare eșuează. Armistițiul instituit pentru tratative este încălcat de maiorul Emeric Hatvany care atacă Abrudul și-l ocupă. Doi dintre prefecții lui Iancu, Ioan Buteanu și Petru Dobra sunt prinși de maghiari și ulterior uciși.
8 mai – Tribunul Andreica înfrânge la Roșia Montană trupa de lăncieri a lui Hatvany; casele românilor și apoi ale maghiarilor din Roșia, vor fi date pradă focului; Maghiarii pierd în bătălie 300 de luptători; Hatvany execută în piața din Abrud mai mulți romani, drept represalii.
9 mai – Prefecții Balint și Vlăduț, tribunii Corcheș și Andreica hotărăsc atacul asupra Abrudului; Hatvany mai execută un lot de romani printre ei și pe prefectul Petru Dobra.
10 mai – Oastea moților eliberează Abrudul; Hatvany se retrage spre Brad în dezordine și cu rămășițele trupelor sale, decimate de moți. Prefectul Ioan Buteanu este excortat la Brad.
11 mai – Cărturarul sas, Stephan Ludwig Roth, susținător al cauzei românilor transilvăneni, este condamnat la moarte (de un tribunal militar maghiar) și executat.
18-20 mai – Armata lui Hatvany care ocupase din nou Abrudul și Roșia (pe 16 mai) este zdrobită definitiv la Abrud, Gura Cornii, Bucium Cerbu; … ajunge la Brad cu câțiva soldați și începe retragerea spre Arad.
23 mai – Prefectul Ioan Buteanu este spânzurat la Iosășel din ordinul lui Hatvany; Înainte de a-și pune singur ștreangul la gât, pentru a nu fi atins de mâna dușmanului, prefectul Țării Zarandului i-a spus lui Hatvany: ”Nu mă tem de moarte, căci am stat zi de zi în fața ei. Mor liniștit, deoarece văd îndeajuns răzbunata moartea mea prin cele două înfrângeri ale ungurilor la Abrud”.
În anul 1973 celor doi prefecți uciși de maghiari în mai 1849 li s-au ridicat busturi de bronz, lui Petru Dobra la Zlatna, opera sculptorului Dumitru PASIMA și lui Ioan Buteanu, la Abrud, opera lui Horea Flămând.
La Abrud sunt marcate cu inscripții casele în care a fost sediul revoluției unde s-au întâlnit Avram Iancu și Nicolae Bălcescu; unde a fost prins și ucis Ioan Dragoș; unde a murit Petru Dobra, prefectul ținutului Zlatna, unde a locuit avocatul Ioan Buteanu.