În urmă cu 230 de ani are loc un episod interesant în istoria cetății Alba Carolina. După execuțiile din primăvară ale căpeteniilor răscoalei Horea și Cloșca, a numeroși căpitani ai acestora, în închisoarea cetății se mai aflau numeroși deținuți ce așteptau împlinirea sentinței. Dintre aceștia 34 erau condamnați la moarte prin tragerea în țeapă.
Aceștia cântau și fluierau a jale în timp ce scoteau, una câte una, cărămizi din zidul închisorii, pregătind evadarea. Printre ei era și preotul din Bistra. Acțiunea, avea binecuvântarea protopopului de Alba Iulia, duhovnicul lui Horea și Cloșca, Nicolae Rațiu.
În noaptea de 7 august 1785 țăranii evadează și fug în munți. Evenimentul creează mare neliniște în rândul nobililor ardeleni care, de teama reizbucnirii răscoalei, se pun la adăpost în orașe și cetăți.
Prin intermediul preoților țăranilor fugari li se promite comutarea pedepselor dacă se întorc de bunăvoie în închisoare. După o lună de zile toți fugarii se întorc în cetatea bastionară iar pedeapsa le este comutată în trei ani de muncă silnică la lucrări publice.
Inexpugnabila cetate, cu fortificațiile sale primise, la nici o jumătate de secol de la încheierea construcției, o lovitură din partea țăranilor români.