În vara anului 1784 printre iobagii români din Transilvania se răspândise zvonul că ”bunul” împărat a dat ordin de înrolare a lor în regimentele de graniță. A deveni soldat la împăratu echivala cu eliberarea din iobăgie, cu o viață mai bună pentru ei și pentru familiile lor. Într-adevăr Iosif al II-lea dăduse un decret la sfârșitul lunii ianuarie pentru înscrierea voluntară a locuitorilor din satele din apropierea granițelor de est și sud ale imperiului.
În acest context grupuri masive de români din Comitetul Alba de Jos (dar și din cel vecin Hunedoara) se îndreaptă începând cu 15 august 1784 spre Alba Iulia pentru înrolare. În doar două săptămâni românii din 80 de sate s-au înscris ca soldați la Alba Iulia. Primii au fost cei din Hăpria urmați de cei din Henig, Straja, Dumitra, Oarda, Vingard ș.a. Cum înscrieri masive au avut loc la Hațeg, Turda, Cluj fenomenul tindea să aibă consecințe nefaste pentru nobilimea maghiară care rămânea fără iobagi, fără forța de muncă. Și asta pentru că odată înrolați în regimente, oameni scăpau de servituțile feudale, de iobăgie.
La intervenția guvernului de la Sibiu curtea de la Viena anulează conscripția, guvernatorul Transilvaniei, Samuel Brukenthal, ordonând țăranilor să se întoarcă la casele lor și să-și onoreze obligațiile față de stăpâni. Încercarea guvernului de la Sibiu nu a avut nici un ecou în rândul celor porniți să se înscrie în regimentele gănicerești. Documentele consemnează o mulțime de incidente între sătenii din Șpring, Ungurei, Ghirbom, Capud, Roșia de Secaș, Decea, Mirăslău, Aiudu de Sus, Măgina, Gârbovița, Mihalț, Cistei, Obreja, Lopadea, Cricău, Ighiu, Cetea ș.a. A fost o revoltă spontană a celor care întrezăreau zorii libertății, a fost scânteia care aprinde în toamnă răscoala condusă de Horea, Cloșca și Crișan.