Cu a VIII-a ediție a turneului Alba Golf Challenge, sezonul de golf de la Pianu de Jos și-a deschis cortina. Organizat de Consiliul Județean Alba, Clubul de Golf „Paul Tomiță”, Federația Română de Golf și Roșia Montană Gold Corporation, concursul se numără, deja, printre evenimentele care fac tradiție în județul Alba.
Încă din 2005, de la întâia ediție, Alba Golf Challenge a făcut parte dintre primele competiții de pe lista Federației Române de Golf. Cât despre noutatea ediției a VIII-a, aceasta a constat în faptul că a fost primul turneu PRO-AM din România, însemnând că amatorii au avut ocazia să întâlnească profesioniștii și să formeze echipe împreună cu aceștia.
Anul acesta, au participat 73 de jucători. O particularitate a competiției, în general, a fost regulamentul, care prevede ca cel ce câștigă de trei ori trofeul Alba Golf Challenge pentru amatori (brut) să obțină privilegiul de a păstra pentru totdeauna cupa competiției (fiind, așadar, transmisibilă).
La categoria profesioniști individual a câștigat Roberto Paolillo, din Italia. Categoria amatori individual l-a avut câștigător pe Laurențiu Coman iar în clasamentul Brut pe echipe, locul I a fost obținut de echipa profesionistului Pipo Cali, din care au făcut parte și amatorii Alexandru Bărbat, Mihai Dorin și Dorin Matei.
Iată, mai jos, lista câștigătorilor trofeelor începând cu prima ediție:
2005 – ediţia I – Septimiu Vălăşutean
2006 – ediţia a II-a – Mihai Dorin
2007 – ediţia a III-a – Dinu Pescariu
2008 – ediţia a IV-a – Viorel Coman
2009 – ediţia a V-a – Laurenţiu Coman
2010 – ediţia a VI-a – Laurenţiu Coman
2011 – ediţia a VII-a – Laurenţiu Coman
2012 – ediția a VIII-a (amatori brut) Laurențiu Coman
Dincolo de fair-play-ul competiţiei şi de atmosfera plăcută a confruntărilor sportive, demn de remarcat a fost faptul că acest eveniment a funcționat drept un bun pretext pentru business. De aceea, unul din punctele forte ale Alba Golf Challenge constă în ocazia oamenilor de afaceri de a se întâlni pe terenul de golf și, astfel, de a schimba idei într-un mediu cât se poate de relaxant şi determinant. De fapt, ca orice altă competiție de golf, Alba Golf Challenge este un instrument de marketing.
De asemenea, o altă noutate a ediției din acest an a fost prezența a 10 bloggeri români, care au reflectat evenimentul pe blogurile lor. Le-a fost dedicat un program special în cadrul competiției, și anume vizite pe terenul de golf și o excursie pe Valea Pianului.
Organizatori: Consiliul Județean Alba, Clubul de Golf „Paul Tomiță”, Federația Română de Golf și Roșia Montană Gold Corporation
Pentru a vizualiza poze din cadrul evenimentului puteti accesa secțiunea ”Galerie foto” de pe pagina principală.