Lucian Blaga, “poetul filosof și filosoful poet” (A. Tănase), fiu al Lancrămului și deopotrivă al spațiului mioritic, este omagiat de 35 de ani în prestigiosul Festival ce-i poartă numele.
Nu o să dau date despre viață și operă, despre omul și poetul Blaga, vă propun însă câteva aforisme, fuziune desăvârșită între filosofie și poezie pe care autorul le definea, scriind: “aforismele cele mai valabile au un accent de descântec. Ele sunt gânduri care vrăjesc”.
Să ne lăsăm, așadar, vrăjiți de Lucian Blaga.
- După ce descoperim că viața n-are nici un înțeles, nu ne rămâne altceva de făcut decât să-i dăm un înțeles.
- Legile morale se schimbă după locuri și timpuri. Unii găsesc în aceasta un motiv să nu asculte de niciuna.
- Când cauți comori, nu sapi în nori, ci în pământ.
- Când urăști pe cineva, întrebă-te dacă are vreun înțeles, când iubești însă pe cineva, nu întreba dacă are vreun înțeles.
- Filosofia iederii: “Numai târându-te te poți înălța”.
- După ce apune soarele, orice licurici crede că el îi e locțiitorul.
- E poate că o datorie să vezi prezentul în culori mai negre decât e de fapt: pentru ca din această vedere să izvorască o luptă mai hotărâtă spre mai bine.
- O minune: puterea așa de fragedă a mugurului proaspăt învinge și sparge scoarța cea mai tare și mai dură a unui arbore.
- Numai operele mijlocii sunt ireproșabile, cele mari niciodată.
- Pentru nimic nu cheltuim atâta forță ca pentru lucrurile pentru care avem o “slăbiciune”.
- Un copil voia să scoată peștele din apă, să nu se înece!
- În cele din urmă nici un popor nu e atât de decăzut și de păcătos pentru a nu fi vrednic să te jertfești pentru el, din moment ce-i aparții.
Isus: fariseii l-au răstignit numai odată, dar creștinii de nenumărate ori.