Meşteşugurile în lemn au apărut şi s-au diversificat în timp, pe măsură ce s-au perfecţionat mijloacele tehnice pentru prelucrarea diferitelor esenţe lemnoase, ce au dus la sporirea seriei produselor. Iniţial acestea au fost confecţionate de meşterii locali, care s-au specializat în confecţionarea obiectelor de lemn nu numai în cadrul şi în folosul gospodăriei proprii, ci şi pentru aprovizionarea altor gospodării.
În timp, numeroase sate din zonele deluroase şi muntoase s-au specializat în prelucrarea lemnului. Uneori specializarea a fost impusă de stăpânii domeniilor, alteori a fost impusă de insuficienţa bucatelor obţinute de pe ogoarele sărace. Nu întâmplător, deci, meşteşugurile în lemn au înregistrat o dezvoltare mai mare în satele din Munţii Apuseni.
În Ţara Moţilor, cea mai renumită zonă în ceea ce priveşte prelucrarea lemnului, s-au confecţionat vase din lemn de conifere. Unii s-au specializat în dulgherit şi cioplirea lemnelor pentru construcţii, îndeosebi a şindrilelor, alţii se porneau prin zonele de la periferia munţilor cu cercuri ori numai cu uneltele în spate, ca dogari ambulanţi, care confecţionau vase din materialul clienţilor.
Lemnul nu a lipsit nici din împrejurimile satelor din zonele Albei şi Sebeşului, fiind folosit până astăzi, în funcţie de calităţile sale, la construirea caselor, acareturilor, porţilor, pieselor de mobilier şi uneltelor.
Dintre meşterii renumiţi îi amintim pe Nicolae Cernat din Şugag, a cărui creaţie se remarcă prin obiecte de dimensiuni mici, ornamentate cu motive geometrice sau florale, şi pe Constantin Perţa din Ceru-Băcăinţi, care manifestă o predilecţie pentru sculptura în relief şi realizarea unor obiecte deosebit de complicate dintr-o singură bucată de lemn.