Iată că s-a multiplicat de data aceasta traseul Bibliobuzului, împărţind cartea “Satul copilăriei mele” ediţia 2014, editată de Consiliul judeţean Alba şi dăruită copiilor judeţului Alba, pentru a evidenţia creativitatea şi talentul participanţilor la acest concurs,şi oarecum, pentru a pregăti ediţia următoare.
S-a poposit la Şcoala Gimnazială “Avram Iancu” din Unirea, apoi la Şcoala Gimnazială Mirăslău, iar Bibliotecile din cele două comune au primit de asemenea câteva exemplare.
Apoi, s-a oprit Bibliobuzul la Casa de tip familial Nr.8 din Aiud unde un număr de 12 copii s-au bucurat de darurile primite: cărţi, jucării, lecturi, semne de carte, deplasându-ne spre finalul călătoriei la Casa de tip familial Sâncrai, la cei 9 copii, pentru a aduce bucurie, carte, lectură şi creativitate.