In perioada 31 mai -2 iunie 2013 vor fi prezenți la Alba Iulia scriitori din întreaga țară, participanți la Coloviul romanului românesc contemporan, un eveniment literar ce se va desfășura pentru a șasea oară consecutiv la Alba Iulia. Organizat de Consiliul județean Alba, Filiala Alba-Hunedoara a U.S.R., Biblioteca județeană ”Lucian Blaga”, sub egida Uniunii Scriitorilor din România, ediția din acest an va avea ca temă ”Romanul – ficțiune și/sau evaziune” iar ca director pe domnul NicolaeManolescu, presedintele U.S.R. Lucrările colocviului se vor desfășura sâmbătă 1 iunie, la Palatul Apor – Sala Senatului, începând cu orele 10,00. Cu acest prilej va avea loc și lansarea volumului ”Recviem pentru nimiciri și tăceri”, ultima apariție editorială semnată Aurel Pantea, într-o prezentare onorantă a Președintelui Uniunii Scriitorilor din România, domnul Nicolae Manolescu.
Partener in organizare – Universitatea „ 1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.