Președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, a semnat astăzi (miercuri, 28 iunie 2017) la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru, contractul de finanțare pentru reabilitarea și modernizarea drumului județean 107I Aiud – Rîmeț – Ponor – Mogoș – Bucium – DN 74 Cerbu.
Investiția, cu o valoare totală de peste 44 de milioane de euro, va permite modernizarea unui drum de aproape 80 de kilometri lungime, care acum se află într-o stare foarte proastă și transformarea lui într-un drum modern, asfaltat, semnalizat și marcat corespunzător. Se va realiza o nouă cale de rulare, în lungime de peste 78 de km, vor fi amenajați circa 12 km de trotuare și 7 km de piste de biciclete, precum și 21 de stații de autobuz.
„Dăm astăzi startul unui proiect foarte important, ce va deschide noi perspective și va crea noi oportunități pentru numeroși locuitori din comunitățile aflate în această zonă a județului Alba. Fie că e vorba de dezvoltarea turismului și a activităților economice, în general, sau doar de economiile făcte cu transportul, sunt sigur că efectele benefice ale acestei investiții se vor face resițite rapid pentru locuitorii de aiciși nu doar pentru ei.
Parteneriatul Consiliului Județean cu administrațiile locale a demonstrat încă o dată că împreună se pot face lucruri importante și mă bucur că avem astăzi onoarea de a fi noi cei care semnăm primul contract de finanțare din perioada de programare 2014-2020.” – a spus domnul Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba.
Transalpina de Apuseni from Alba Iulia on Vimeo.