Obiecte din expozitie: |
|
Amenajată în trei încăperi, expoziţia reconstituie atât interiorul de casă ţărănească cât şi activităţile specifice precum ţesutul şi viticultura. Aşa cum se observă în decorul casei tradiţionale, un loc aparte îl ocupă costumul femeiesc cu două cătrinţe, ie şi poale. Confecţionat la început din pânză de casă, acest costum a suferit pe parcursul evoluţiei sale unele modificări, deoarece a fost tot mai des utilizată pânza cumpărată din comerţ (jolj, tifon, mătase, postav), fapt ce a determinat şi schimbarea stilului decorativ al costumului. Costumul bărbătesc era compus din chimeşa lungă, decorată la guler, purtată peste pantaloni, încinsă de obicei cu un chimir lat din piele, decorat cu diferite motive realizate prin ştanţare. Pantalonii de vară erau confecţionaţi din pânză albă iar cei de iarnă, adică cioarecii din pănură albă sau sură. Pentru anotimpul friguros, atât bărbaţii cât şi femeile purtau pieptare de oaie înfundate şi laibăre din pănură. În camera de locuit se găseau unul sau două paturi, unul în stânga altul în dreapta, masa, între cele două ferestre, şi una până la trei laviţe, una la peretele dinspre stradă şi cealaltă pe ceilalţi pereţi. Cea de la peretele dinspre stradă era fixă, iar celelalte mobile, ca să poată fi aduse în faţa mesei, pentru servirea mâncării. Scaune erau puţine, doar două-trei. Laviţele au fost înlocuite cu „canapeiuri” cu ladă, în care se ţineau hainele. Sub grindă se aflau cuierele, în care atârnau cancee şi blide ornamentale. După uşă se afla blidarul cu vasele din lut, iar pe pereţi icoane pe sticlă şi fotografii ale familiei. Ţesutul era o activitate mai laborioasă, fiind necesare câteva operaţii premergătoare: urzitul, învelitul şi năvăditul. Urzitul se făcea de obicei în spaţiu mai larg, în curte, pe lângă un gard. Învelitul consta în punerea firelor de urzeală pe sulul războiului din spate, bine întinse cu vergele între ele ca să nu se încurce. Năveditul era o operaţie şi mai complicată executându-se în casă. Se prindea gura războiului de ţesut, adică se dădeau firele de urzeală prin spate şi iţe, în funcţie de tipul de ţesătură şi de tehnica utilizată pentru obţinerea acesteia. Dacă o mare parte din instrumentarul viticol ţine de inventarul agricol, cum se întâmplă cu sapa, cazmaua, hârleţul, şi în măsură mai redusă chiar cu plugul, fierăstrăul, cuţitul de vie, cunoscut mai ales sub denumirea de cosor, ca şi unele vase de lemn pentru culesul strugurilor şi conservatul vinului sau teascurile, sunt legate în mod special de viticultură. |