Piaţa volantă din Alba Iulia, organizată de trei ani, în fiecare zi de vineri, între orele 8.00 şi 14.00, de către Consiliul Judeţean Alba şi Primăria Alba Iulia, îşi va îmbogăţi oferta cu produse tradiţionale atestate. Cetăţenii vor putea cumpăra acum, pe lângă produsele proaspete şi sănătoase provenite de la micii producători din judeţul Alba, şi un sortiment de pâine, brânzeturi, miere, produse de carmangerie, vinuri sau turtă dulce, cu atestat prin care sunt certificate ca produse tradiţionale. Ele sunt oferite spre vânzare de membrii Asociaţiei producătorilor de produse tradiţionale si ecologice Alba Transilvania. „Asociaţia producătorilor de produse tradiţionale si ecologice Alba Transilvania a fost recent constituită la nivelul judeţului Alba, prin implicarea Consiliului Judeţean Alba. Iată că, prin intermediul acestei Asociaţii, putem acum să le oferim cetăţenilor produse atestate, de care pot fi siguri că sunt tradiţionale şi conţin doar ingrediente naturale.” – a spus domnul Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba. Produsele tradiționale atestate vor deveni o prezență obișnuită în piața volantă din Alba Iulia, putând fi găsite aici, în fiecare vineri.