Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba și Egeresi Sandor, Președintele Adunării Provinciei Autonome Voivodina din Republica Serbia, au semnat vineri, 8 iulie, la Novi Sad, o Înțelegere de cooperare, document care adâncește parteneriatul dintre cele două unități administrative, oferind un nou cadru de colaborare. Cei doi președinți au subliniat importanța evenimentului, stabilind un set comun de măsuri concrete ce urmează a fi întreprinse, precum și un calendar de parcurs pentru punerea în practică a celor convenite. O atenție deosebită se va acorda colaborării în domeniul culturii, învățământului și limbii române, dar și schimburilor economice și comerciale între cele două regiuni. De asemenea, schimbul de bune practici în problematici europene va fi o temă majoră a colaborării, având în vedere dorința Serbiei de a accede în Uniunea Europeană. La Novi Sad a fost prezentă și o delegație a Primăriei Municipiului Alba Iulia, condusă de domnul Primar Mircea Hava, care a avut mai multe întâlniri bilaterale cu Municipalitatea din Novi Sad și cu alți actori importanți pentru cooperarea dintre cele două regiuni.