Personalitate impunătoare a culturii interbelice, filosof, scriitor, profesor universitar, Lucian Blaga s-a născut la 9 mai 1895 în Lancrăm, într-o familie de preoţi. Primele clase le-a făcut la Sebeş (1902-1906), apoi Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov (1906-1914). În anul izbucnirii primului război mondial şi-a început studiile de teologie la Sibiu, pe care le-a finalizat în 1917. Între 1917-1920 a frecventat cursurile Universităţii din Viena, unde a studiat filosofia, obţinând doctoratul cu lucrarea Kultur und Erkenntniss. În 1926 a intrat în diplomaţie, ocupând succesiv posturi la ambasadele din Varşovia, Praga, Lisabona, Berna şi Viena. A fost ales membru al Academiei Române în 1937. În 1939 a devenit profesor de filosofia culturii la Universitatea din Cluj, mutată temporar la Sibiu în anii ce au urmat Dictatului de la Viena. La Sibiu redactează, începând cu 1943, revista Saeculum, care va apărea timp de un an. Din 1948, îndepărtat de la catedră, a lucrat în cadrul filialei din Cluj a Institutului de Istorie al Academiei. Opera sa cuprinde volume de versuri (Poemele luminii, Paşii profetului, În marea trecere, Laudă somnului, La cumpăna apelor, La curţile dorului, Nebănuitele trepte, volumul postum Poezii), ciclurile Vârsta de fier 1940-1944, Cântecul focului, Corăbii cu cenuşă, Ce aude unicornul, dramaturgie (Zamolxe – mister păgân, Daria, Fapta, Ivanca, Invierea, Meşterul Manole, Cruciada copiilor, Arca lui Noe) şi filosofie (Trilogia cunoaşterii, Trilogia culturii, Trilogia valorilor şi Trilogia cosmologică).