Anul acesta, în perioada 8-9 septembrie, Consiliul Județean Alba alături de Primăria Comunei Albac, având ca partener ANTREC România, organizează cea de-a VIII-a ediție a Târgului Național de Tursim Rural de la Albac, județul Alba.
Ca și în anii trecuți, târgul oferă o serie de surprize participanților, programul său fiind astfel alcătuit încât să se adreseze deopotrivă profesioniștilor din sectorul turistic dar și simplilor vizitatori, aflați în zonă ca turiști.
Manifestările vor fi deschise oficial sâmbătă, 8 septembrie, la ora 10.00, participanții având apoi ocazia de a vizita standurile amenajate, de a degusta produsele pregătite în cadrul concursului gastronomic, de a vizita pensiunile din zonă înscrise la târg sau de a participa la seminariile dedicate dezbaterii problemelor turismului rural . Cea de-a doua zi a târgului este rezervată festivităților de premiere și spectacolului folcloric care va închide manifestările.
De remarcat este, și anul acesta, organizarea concursului de pescuit „Aventuri în Apuseni”, concurs mult îndrăgit de participanții de până acum, ce va începe din pre-ziua târgului, joi 7 septembrie, și se va încheia duminică, 9 septembrie, având în total 4 manșe de întrecere.
Un alt moment moment inedit este vernisajul Taberei Naționale de Pictură de la Albac, aflată la a doua ediție, ce are ca temă „Desenul caselor din APUSeni”. Tabăra se va deschide duminică, 26 august la ora 17.30, la pensiunea FelyViss din Albac urmând ca lucrările artiștilor să poată fi admirate apoi în cadrul Târgului Național de Turism Rural.
„După cum știți deja Târgul de la Albac face parte din programul Consiliului Județean Alba de dezvoltare a turismului rural, scopul său fiind acela de a promova potenţialul turistic al Munţilor Apuseni.
Ne mândrim că, după 7 ani, târgul nostru este singurul de acest gen din țară. Implicarea Consiliului Județean Alba și a Primăriei Albac în organizarea sa, precum și calitatea ofertei turistice din zonă sunt factorii determinanți care au făcut ca acest târg să reziste în timp și să se dezvolte.” – spune domnul Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba.
PROGRAMUL
TÂRGULUI NAŢIONAL DE TURISM RURAL
ALBAC 2012, ediţia a VIII-a
8-9 septembrie 2012
Organizatori: Consiliul judeţean Alba, primăria comunei Albac
Partener: ANTREC România
Vineri, 7 septembrie 2012,
14.00 – 20.00 Primirea expozanţilor şi amenajarea stand-urilor
15.00 Concurs de pescuit „Cupa aventuri în Apuseni” – manşa I
Sâmbătă, 8 septembrie 2012,
09.00 | Concurs de pescuit „Cupa aventuri în Apuseni” – manşa a II-a |
10.00 | Deschiderea oficială a Târgului Naţional de Turism Rural Albac – ediţia a VIII-a
Vizitarea stand-urilor |
11.30 | Vernisajul expoziţiei „Desenul caselor din APUSeni”– Tabăra naţională de pictură |
14.00 | Seminarii |
14.00 | Gastronomie |
15.00 | Concurs de pescuit „Cupa aventuri în Apuseni” – manşa a III-a |
16.00 | Vizită la pensiuni |
Duminică, 9 septembrie 2012,
08.00 | Concurs de pescuit „Cupa Aventuri în Apuseni” – manşa IV |
13.00 | Gastronomie |
13.30 | Festivitatea de premiere a concursului de pescuit |
14.30 | Spectacol folcloric |