Tineri interpreți din întreaga țară participă, duminică, 30 iunie 2019, la Abrud, la Festivalul – Concurs Național de Folclor „Inimi fierbinți în Țara de Piatră”, concurs de interpretare vocală a muzicii tradiționale românești.
Evenimentul, ajuns în acest an la cea de-a XXXVI-a ediție, a debutat, la ora 14,00, cu expoziția de artă fotografică „În vâltoarea vieții”, realizată de Vasile Sârb, coordonatorul Clasei de Fotografie din cadrul Școlii de Artă și Meșteșuguri a Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba. La ora 17,00 este programat concursul național de folclor „Inimi fierbinți în Țara de Piatră” secțiunile soliști vocali și soliști instrumentiști, la care s-au înscriși tineri din întreaga țară. Concursul va fi urmat la ora 18,00 de recitaluri susținut de Ansamblul de dansuri populare „Tradiții” al Liceului „Horea, Cloșca și Crișan” din Abrud și Grupul vocal al Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Abrud, coordonat de profesorul Mirela Danciu. Spectatorii vor fi apoi antrenați de trupa Zumba coordonată de Viviana Pripon, iar de la ora 19,00 va avea loc recitalul Ansamblului folcloric „Țarina” al Cupru Min Abrud.
Gala Laureaților și festivitatea de premiere a etapei din acest an a concursului va avea loc la ora 19,30, fiind urmată apoi la ora 20,00 de un spectacol extraordinar de folclor cu participarea Ansamblului Folcloric al Județului Alba, dirijat de Alexandru Pal, alături de soliștii vocali Bianca Șușman (câștigătoarea marelui premiu la ediția festivalului concurs din anul 2018), Dorina Nariţa, Nicolae Plută, Floricica Moga, Nicolae Tuhuţ, Leontina Fărcaș, Mirela Mănescu. Programul va fi completat de ansamblul de dansuri populare al Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba coordonat de Alexandra și Flaviu Mârza.
Festivalul va continua cu un recital susținut de Adina Roșca, la ora 21,00, cu o demonstrație de arte marțiale (coordonator Viviana Pripon), la ora 21,50, cu un concert extraordinar de muzică ușoară susținut de Oana Radu, începând cu ora 22,00, și se va încheia cu un foc de artificii. Evenimentul este prezentat de jurnalistul Andreea Bogdan.
Festivalul – Concurs Național de Folclor „Inimi fierbinți în Țara de Piatră” este organizat de Consiliul Județean Aba prin Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Abrud.