Marți, 15.11.2016, între orele 10.00-14.00 a avut loc la Alba Iulia workshop-ul SIMPLA organizat de Agenția Locală a Energiei Alba – ALEA împreună cu Consiliul Județean Alba, partenerii români în cadrul proiectului SIMPLA (Planificare Durabilă Integrată Multisectorial), proiect finanțat prin Programul Orizont 2020.
Workshop-ul a reunit reprezentanți ai unor organizații din domeniile de interes și a avut drept scop analiza acțiunilor, strategiilor existente în România legate de planificarea energetică durabilă, planificarea mobilității urbane sustenabile precum și posibilitățile de armonizare a acestora.
La eveniment au participat pe lângă reprezentanții companiilor de transport public din Alba Iulia, Cluj Napoca, Oradea și reprezentanți ai unor bănci importante din România, dar și experți din organizații la nivel național precum Institutul de Politici Publice, Clubul Metropolitan București, URTP, ICPE București, TRACTEBEL București. De asemenea, instituții locale și regionale precum ADR Centru, APM Alba și Universitatea ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia au fost reprezentate pentru a oferi o privire de ansamblu a stării de fapt în ceea ce privește planificarea durabilă și condițiile prin care aceasta poate fi dezvoltată în viitor. În urma dezbaterilor s-a ajuns la concluzia că în România strategiile privind planificarea energetică și planificarea mobilității urbane durabile sunt încă la început. Inițiativele existente arată că este o importantă preocupare în acest sens la nivelul municipalităților, dar extrem de importante sunt sursele de finanțare pentru proiectele din domeniu, pe lângă fondurile europene și programe naționale fiind necesare finanțări inovative sub forma unor parteneriate public-privat sau de la firme ESCO prin contracte de performanță energetică.