Archives for February 2014
Cupa Tanţoş la Ski
Aflată la cea de-a doua ediţie, competiţia sportivă intitulată „Cupa Tanțoș la Ski”, organizată de Consiliul Judeţean Alba şi Asociaţia Sportivă “Montana” Abrud, va avea loc în perioada 15-16 februarie pe pârtia de ski de la Arieşeni.
Competiţia de nivel naţional, organizată în memoria renumitului Campion Național la Ski, Andrei Tanțoș, care s-a stins din viată în anul 2012, la vârsta de numai 19 ani, este destinată atât juniorilor cât și seniorilor şi va puncta în Campionatul Național de Ski.
Consiliul Judeţean Alba va acorda premii constând în diplome, cupe şi obiecte sportive, sportivilor clasaţi pe primele trei locuri pe fiecare categorie, respectiv probă.
Festivalul ”Datină Străbună pe Secașe”, ed. a XXII-a
Manifestare aflată la cea de-a XXII-a ediție, pornită la inițiativa domnului profesor etnograf, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Ioan Popa.
Țara Secașelor cuprinde localități de pe teritoriul județului Sibiu: Loameș, Miercurea Sibiului, Păuca, Ludoș, Apoldu de Jos și de pe teritoriul județului Alba: Cenade, Cergău, Mihalț, Roșia de Secaș, Ohaba, Doștat, Șpring, Câlnic, Cut, Daia Română, Gârbova, Berghin.
Manifestarea este organizată de către Consiliul județean Alba în parteneriat cu Consiliul județean Sibiu, Consiliul local și Primăria Doștat și se desfășoară prin Centrul de Cultură ”Augustin Bena” Alba.
La fiecare ediție se schimbă gazda manifestării astfel încât toate localitățile atât de pe teritoriul județului Alba, cât și de pe teritoriul județului Sibiu să fie gazde ale acestui eveniment.
Tradițional acest proiect implică realizarea unui ziar a manifestării precum și alte publicații și materiale de promovare.