Proiectul cultural ,,Caravana literară a scriitorilor în școală” ce are ca scop intermedierea unor întâlniri culturale între elevii din județul Alba și scriitorii contemporani, va poposi în 15 martie 2018, începând cu orele 11:00 la Colegiul Național ,,Bethlen Gabor” din Aiud și va face parte dintr-un proiect cultural-educativ mai amplu organizat în aceste zile la colegiul mai sus amintit.
În cadrul caravanei elevii Colegiului Național ,,Bethlen Gabor” Aiud vor avea prilejul să întâlnească scriitori din județul Satu Mare prezenți la Aiud special pentru acest eveniment. Programul cuprinde prezentări de cărți și reviste dar și scurte momente recitative din opera scriitorilor prezenți. Vor fi alături de elevii din Aiud scriitorii Robert Laszlo, Francisc Edmund Balogh, Felician Pop și Loredana Știrbu din Satu Mare, Silvan Stâncel manager al Bibliotecii Județene ,,Lucian Blaga” Alba și Alin Florea de la Biblioteca Municipală ,,Liviu Rebreanu” din Aiud. Cărțile prezentate sunt Aripi de lut (poeme), autor Robert Laszlo, Țipătul cenușii (poeme) autor Felician Pop, Clarobscur și fum ( ediție bilingvă româno-maghiară) autor Edmund Francisc Balogh și revista Cronograf ( bilingvă), redactor Loredana Știrbu).
Întâlnirea elevilor din Aiud cu scriitorii sătmăreni a fost posibilă grație organizatorilor Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba și partenerilor din Aiud Primăria și Consiliul local Aiud, Biblioteca Municipală ,,Liviu Rebreanu” Aiud, Inspectoratul Școlar Alba și Colegiul Național ,,Bethlen Gabor” Aiud.
Archives for March 2018
Monitorul Oficial al judetului Alba 2018
Caravana literară a scriitorilor în…universitate
Unul dintre proiectele ce s-au bucurat de un real succes în anul 2017 în rândul copiilor și tinerilor din unitățile de învățământ din județul Alba a fost proiectul ,,Caravana literară a scriitorilor în școală”. Acesta este și motivul pentru care proiectul continuă și în acest an în organizarea Consiliului Județean Alba și al Bibliotecii Județene ,,Lucian Blaga” Alba avându-i ca parteneri pe membrii Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Alba -Hunedoara, Inspectoratul Școlar Județean Alba iar din acest an și Universitatea ,,1 Decembrie 1918” Alba Iulia. Alături de aceste entități sunt prezenți în proiect și scriitori din județ și din țară, dornici să fie alături de tânăra generația, să le prezinte opera lor și să le vorbească într-un dialog sincer și deschis depre truda și satisfacțiile ,,meseriei” de scriitor.
Vineri 9 martie 2018, începând cu ora 9:00 Caravana literară a scriitorilor în școală a poposit la Universitatea ,,1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, mai precis la în mijlocul studenților de la Facultatea de drept și științe sociale, departamentul de educație fizică și sport.
Proiectul s-a derulat în cadrul Conferinței Naționale a specialiștilor din domeniul educației fizice și sportului, kinetoterapiei și a terapiilor alternative și s-a bucurat de prezența a peste 50 de cadre didactice, studenți și sportivi prezenți la lucrările conferinței. Cartea prezentată în cadrul caravanei a fost monografia sportivă ,,Voleiul între laude și aplauze”, autor Mihai Frățilă, un document inedit despre mișcarea voleibalistică din județul Alba începând din anul 1922 și până azi.
Prezentarea cărții și a autorului a fost făcută de lector universitar dr. Simon Sorin de la Universitatea ,,1 Decembrie 1918” și de prof. Daniela Floroian de la Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba. Printre personalitățile prezente în sală s-a numărat și gimnasta Gina Gogean care a fost plăcut impresionată de apariția acestei cărți. Întregul eveniment s-a derulat ca un viu dialog între autor și auditoriu iar la final a avut loc o sesiune de autografe.
Activitatea din luna martie a proiectului 4.10.Caravana literară a scriitorilor în școală face parte din Programul 4 ANIMATIE CULTURALA și s- a derualt în parteneriat cu Universitatea ,,1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba, spațiu multicultural pentru cititorii județului Alba
Devenită un element de indentitate națională, povestea iei a traversat meridianele globului uimind cu frumusețea ei și inspirând creatori de modă, artiști plastici și oameni de cultură care au preluat-o și au introdus-o în creațiile lor. Începând cu anul 2013, comunitatea on-line a lansat proiectul intitulat ,,Ziua mondială a iei”, proiect ce a luat în numai câțiva ani o nesperată amploare, ia fiind în prezent sărbătorită în peste 50 de țări de pe șase din cele șapte continente ale lumii.
Pentru prima dată în cei aproape 75 de ani de existență, joi 8 martie 2018, Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba introduce acest element de identitate națională în agenda activităților sale, în cadrul proiectului 4.13 Expoziții de artă și devine pentru o zi spațiul de desfășurare a unui proiect cultural intitulat ,,Povestea iei la centenar”. Activitatea face parte din Programul 4. Animație Culturală, un program dedicat evenimentelor culturale ce definesc biblioteca drept centru multicultural al comunității. Activitatea va începe la ora 10:00 și se va derula în parteneriat cu Liceul de Arte ,,Regina Maria” din Alba Iulia. Din program face parte vernisajul expoziției de carte ,,Povestea iei la centenar”, coordonator Felicia Colda, vernisajul expoziției cu lucrări de design vestimentar realizate de elevii Liceului de Arte ,,Regina Maria” din Alba Iulia, coordonator prof. Diana Vasiu și prof. Nicolae Tudor și un minirecital folcloric susținut de elevii secției de muzică tradițională românească îndrumați de prof. drd. Teodora Craiu.
Proiectul este organizat de Consiliul Județean Alba prin Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba și se adresează tuturor celor ce iubesc cultura tradițională în contextul lumii moderne și celor interesați să pătrundă tainele și evoluția unuia dintre cele mai frumoase obiecte de vestimentație specifice poporului nostru, ia românească.
Achizitie directa avand ca obiect “Servicii privind elaborarea documentatiilor pentru obtinerea autorizatiilor de mediu pentru statiile de transfer deseuri Tartaria si Blaj si pentru obtinerea autorizatiei integrate de mediu pentru CMID Galda de Jos”
Raspuns solicitare de clarificari
Raspuns solicitare de clarificari
”Prietenii lui Prichindel – Să învățăm împreună”
Începând cu luna martie Teatrul de Păpuși ”Prichindel” dă startul unui nou proiect: ”Prietenii lui Prichindel – Să învățăm împreună”. Scopul acestui proiect este acela de a oferi minime informații utile unui număr cât mai mare de copii, școlari și preșcolari, pornind de la ideea că suntem o instituție care contribuie la educația celor mici, nu numai prin spectacolele pe care le oferă.
Obiectivele pe care ni le-am propus sunt legate de igienă corporală, alimentație sănătoasă, educație civică, deprinderea de a fi responsabil și de protejarea mediului înconjurător. Și, ca să ne atingem aceste obiective avem nevoie de prieteni, care nu numai că vor fi alături de noi în acest proiect, dar sunt specialiști în materie de sănătate sau protecție și educație civică. Mai concret, parteneri în acest demers educațional ne sunt: Direcția de Sănătate Publică Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia și Inspectoratul de Poliție Județean Alba.
Înainte de fiecare spectacol pe care teatrul îl oferă celor mici vom aloca 10 minute pentru unul din subiectele menționate mai-sus. Astfel, într-un mediu plăcut și primitor, copiii pot învăța, de la un medic specialist cum să se spele corect pe dinți sau care sunt alimentele hrănitoare și sănătoase care le sunt la îndemână, iar de la un ofițer de poliție cum să traverseze strada sau cum să se ferească de persoane necunoscute.
Sunt doar câteva exemple pe care le-am menționat, spectrul educațional fiind unul mult mai larg. Mulțumim prietenilor noștri, având certitudinea că acest proiect este unul util și necesar.
Acest proiect este unul pilot pe care ne dorim, ca în următorii ani, să-l extindem la nivelul județului.
Achiziție directa având ca obiect: Servicii de supraveghere a lucrărilor – Dirigenție de șantier la obiectivul de investiții: “Modernizare drum județean DJ107Z: Ciumbrud (DJ 107E) – Păgida – Gâmbaș – Aiud (DN1)”
Seratele Bibliotecii Județene ,,Lucian Blaga” Alba
Îmbogățirea vieții culturale a județului Alba și necesitatea diversificării ofertei culturale la cererea membrilor comunității sunt două dintre principalele obiective care au stat în atenția Bibliotecii Județene ,,Lucian Blaga” Alba. Urmare a acestui fapt, începând cu finalul anului trecut, s-a dezvoltat un prolific parteneriat al bibliotecii județene cu Asociația ,,Sfânta Maria Magdalena” din Oarța de Sus, județul Maramureș. Parteneriatul prevede ca biblioteca să găzduiască în fiecare lună câte o activitate ce va aduce în atenția publicului interesat dezbaterea unor teme de interes major pentru comunitate, dezbateri moderate de fiecare dată de către părintele Pimen din Oarța de Sus și de către Cristina Alba, președinta asociației.
Ediția lunii martie a Seratelor Bibliotecii Județene ,,Lucian Blaga” Alba va avea loc vineri 2 martie 2018 începând cu orele 19:00 la Sala de lectură a bibliotecii. Tema propusă pentru dezbaterea este Singurătatea. Toți cei interesați de această temă sunt așteptați la întâlnirea cu părintele Pimen dar și cu alte persoane interesate de acest fenomen ce tinde să se generalizeze și să devină o tară a societății actuale. Singurătatea ca fenomen al societății sau însingurarea membrilor comunității, aspectele laice sau religioase legate de acest fenomen sunt tot atâtea probleme la care cei prezenți vor încerca să ofere răspunsuri sau să găsească explicații
Proiectul face parte din Programul 7ADMINISTRAȚIA FUNCȚIONALĂ/7.5 Parteneriate și este rodul unei colaborări între o instituție publică de cultură – Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba și o entitate culturală a societății civile – Asociația ,,Sfânta Maria Magdalena”.
Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Județean Alba, Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Asociația ,,Sfânta Maria Magdalena”.