Archives for October 2019
420 de ani de la intrarea marelui voievod Mihai Viteazul în Alba Iulia
Orice bibliotecă publică ce ființează pe teritoriul României are și importantul rol de depozitar al memoriei culturale locale, ceea ce îi transferă obligația de a păstra și conserva patrimonial de profil dar și de a aduce în atenția publică informații importante din sau despre comunitatea locală. Urmare a acestei atribuții bine definite de legislația în vigoare, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba aduce în atenția publică viața și activitatea unor personalități importante, din toate domenile, care au marcat într-un fel hotărâtor destinul locuitorilor din acest colt de țară.
În acest context, în programul manifestărilor dedicate împlinirii a 420 de ani de la intrarea în Alba Iulia a marelui voievod român Mihai Viteazul, Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Fundația Alba Iulia 1918 „Pentru Unitatea și Integritatea României” organizează lansarea la Alba Iulia a cărții Legăturile lui Mihai Viteazul cu Turda scrisă de autorul Petru Suciu.
Activitatea va avea loc în prezența autorului, vineri 1 noiembrie 2019, ora 12:00, la sala de lectură a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba. Cu acest prilej va fi vernisată si o mica expoziție cu carte dedicată marelui voievod roman, Mihai Viteazul, carte ce se află în colecțiile bibliotecii. Dintre cărțile expuse se detașează o raritate bibliofilă editată în anul 1915, la Institutul de Arte Grafice „C. Sfetea” din București și intitulată „Mihai – Vodă Viteazul”. Cartea a apărut în colecția Biblioteca Societăței „Steaua” și îl are ca autor pe Alex. Lăpedatu. Evenimentul face parte din programul 4ANIMAȚIE CULTURALĂ/4.9. Lansări de carte, program ce face parte din proiectul de management pentru 2017-2020 al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba
Festivalul Național de Folclor „Mureș, pe marginea ta”: Cristina Todor din Ciugud a câștigat Marele Premiu al festivalului
Tineri interpreți din întreaga țară au participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la cel mai vechi festival de folclor din Transilvania – Festivalul Național de Folclor „Mureș, pe marginea ta” Ocna Mureș. Evenimentul este organizat încă de la prima ediție în orașul Ocna Mureș și se mândrește cu laureați care de-a lungul timpului au ajuns nume de referință în folclorul românesc. În urma concursului, tânăra interpretă Cristina Todor, din comuna Ciugud, a câștigat Marele Premiu al festivalului.
Festivalul Național de Folclor Popular „Mureș, pe marginea ta”, cel mai vechi festival de folclor din Transilvania, a ajuns în acest an la cea de-a XXXII-a ediție și s-a desfășurat, duminică seara, 27 octombrie 2019, la Casa de Cultură „Ion Sângereanu” din Ocna Mureș. Evenimentul are ca scop conservarea, promovarea și valorificarea patrimoniului cultural național material și imaterial, obiectivul principal fiind promovarea tinerilor interpreți de muzică vocală tradițională din România. Programul ediției din acest an a cuprins atât concursul de interpretare vocală a muzicii tradiționale românești în cadrul căruia s-au înscris tineri interpreți din întreaga țară, dar și un spectacol amplu cu ansambluri și interpreți de folclor din zonă. Astfel șirul recitalurilor a fost deschis de Ansamblul „Tradiții Uiorene” din Ocna Mureș și Virgil Moga, urmând apoi recitaluri susținute de Ansamblul Folcloric „Augustin Bena” al județului Alba, dirijat de Alexandru Pal, alături de interpreții Roxana Reche, Dorina Narița, Nicolae Plută, Maria Filimon și Floricica Moga. Programul a fost completat de Ansamblul de dansuri al Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba coordonat de Alexandra și Flaviu Mârza. În cadrul festivalului au fost invitați să susțină recitaluri și soliștii Cristina Farcaș, câștigătoarea Marelui Premiu de la ediția a XXXI-a din 2018, Anca Branea, Cristian Țăran și Leontina Fărcaș.
În urma concursului de interpretare, juriul festivalului a declarat-o câștigătoare a Marelui Premiu pe Cristina Todor din satul Teleac, comuna Ciugud, premiul I fiind câștigat de Roxana Mărginean din Câmpeni, premiul II de Rareș Măcinică din Iernut (județul Mureș), iar premiul III de către Nicoleta Chichiriță din Cornu Luncii (județul Suceava). Premiul special al festivalului a fost obținut de Sabrina Todirișcă din Sarafinești, județul Botoșani.
„În fiecare an ne dorim să descoperim prin intermediul acestui festival concurs tinere talente care să ducă mai departe folclorul românesc autentic. Concursul se adresează interpreților de muzică vocală tradițională românească din diferitele zone etnofolclorice ale țării, cu vârsta cuprinsă între 15 și 32 de ani și ne mândrim cu laureații noștri, care de-a lungul timpului au ajuns nume de referință în folclorul românesc” , a spus Alexandru Pal, managerul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.
Festivalul – Concurs Național de Interpretare a Cântecului Popular „Mureș pe marginea ta” este organizat anual de Consiliul Județean Alba prin Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, Primăria și Consiliul Local Ocna Mureș și Casa de Cultură „Ion Sângereanu” din Ocna Mureș.
Fotografii puteți descărca accesând următorul link:
(Credite fotografii: Vasile Sârb – coordonatorul Clasei de Fotografie a Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba
Petrecere de Halloween la Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba
Cel mai important obiectiv al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba este promovarea cărții și a lecturii. Pentru a atinge acest obiectiv, biblioteca este permanent preocupată să folosească modalități cât mai atractive și mai diversificate de prezentare a colecțiilor de carte pe care le deține, în funcție de vârsta și de preocupările utilizatorilor. De aceea s-a luat în calcul o mai mare deschidere înspre acele proiecte menite să aducă un plus de varietate în viața acestei instituții și implicit să conducă înspre bibliotecă noi categorii de utilizatori. Acesta este și motivul pentru care, începând de anul acesta, biblioteca găzduiește lunar un club cerut de cititori și intitulat SF, Fantasy & Horror Club Alba, un club de lectură menit să promoveze cartea din acest gen literar într-un mod cu totul inedit, avându-l ca moderator al întâlnirilor literare pe cunoscutul scriitor de literatură SF Lucian Dragoș Bogdan.
Pentru luna noiembrie, firește că membrii clubului nu puteau alege altă temă decât Halloween: Trick or Treat (Ne dați sau nu ne dați). Prin urmare miercuri, 30 noiembrie 2019, începând cu orele 11.00, copiii mari și mici pot poposi la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba unde le vor fi prezentate cărți din colecțiile Fantasy și Horror, cărți ce vor fi însoțite de ateliere de confecționare măști specifice sărbătorii de Halloween: dovleci, vrăjitoare, stafii etc. În aceeași zi de la ora 18:00, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba îi provoacă pe tinerii îndrăgostiți de cartea SF, Fantasy și Horror, la un concurs de cultură generală, însoțit de pictură pe față cu motive inspirate de personaje celebre ale genului. Cei prezenți se mai pot delecta și cu jocuri interactive cu tema: Povești întunecate și Vârcolacii. Ziua se va încheia cu o activitate de socializare prin joc și dans intitulată „Just Dance”.
Proiectul face parte din Programul 1.USERS/1.17. SF, Fantasy&Horror Club Alba și este organizat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba. Intrarea la evenimente este liberă iar participanții își pot face gratuit permis de bibliotecă și pot împrumuta cărțile prezentate pentru a le lectura acasă.
Dinu Olărașu și cartea sa „Freamăt” la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba
Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba au pregătit pentru iubitorii de literatură și muzică un eveniment cultural ce va avea loc marți, 29 octombrie 2019, de la orele 17:00 la sediul central al bibliotecii din Alba Iulia, str. Trandafirilor, nr. 22. Publicul prezent va avea prilejul să-l descopere pe artistul Dinu Olărașu în dublă ipostază: de interpret și de scriitor. Programul evenimentului va cuprinde un scurt recital de muzică folk și lansarea cărții de poezie „Freamăt” iar cei prezenți vor putea achiziționa cartea cu autograful autorului.
Dinu Olăraşu s-a născut în localitatea Vulpăşeşti, de lângă orașul Roman. Prima chitară a cumpărat-o dintr-o bursă de liceu. A început să scrie la școală. Talentul l-a moştenit de la mama sa, care cânta şi scria poezii. Dinu Olărașu a devenit extrem de cunoscut din concertele Cenaclului Flacăra în care a evoluat între 1984 și 1985. „Cărţile sunt jurnalul meu de bord. Pe corabia mea fac însemnări, să las o mireasmă că a trecut cineva pe aici. Cine vrea să citească, bine, cine nu, să nu. Pentru mine poezia este mai mult decât o stare, este un fel de a fi. De ce „Freamăt”? Pentru că aşa simt eu. Dacă nu vibrezi, dacă nu intri într-o anume frecvenţă nu ai cum să faci un lucru, sper eu, bun” mărturisește artistul.
Evenimentul este parte din Programul 4.ANIMAȚIE CULTURALĂ/4.9Lansări de carte și face parte din seria de evenimente pe care Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba le organizează cu scopul de a defini biblioteca drept un spațiu multicultural aflat în slujba comunității pe care o deservește.
Caravana literară scriitori în școală poposește în luna octombrie la Cugir
Marți, 29 octombrie 2019, de la ora 12:00 la Colegiul Tehnic „I. D. Lăzărescu” din Cugir, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va derula proiectul cultural – educativ Caravana literară scriitori în Școală. Invitații bibliotecii sunt autorii Diana Câmpan și Dinu Olărașu.
Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Centrul Cultural Cugir și Colegiul Tehnic ”I. D. Lăzărescu” din Cugir, organizează marți, 29 octombrie 2019, începând cu orele 12:00 o întâlnire a elevilor colegiului tehnic din Cugir cu criticul literar Diana Câmpan și cu artistul – poet Dinu Olărașu.
Evenimentul va găzdui prezentarea cărților semnate de Diana Câmpan și prezentarea cărții „Freamăt” a autorului Dinu Olărașu. Întâlnirea va continua cu un scurt moment muzical susținut de Dinu Olărașu și se va încheia cu o sesiune de autografe oferite de scriitori prezentați.
Activitatea 4.10 Caravana literară scriitori în școală este parte din Programul 4.ANIMAȚIE CULTURALĂ ce are ca scop definirea bibliotecii drept un spațiu multicultural aflat în slujba comunității pe care o deservește. Obiectivul întâlnirii este familiarizarea elevilor cu cărți din diferite domenii și genuri literare și cu serviciile pe care o bibliotecă le oferă acestui grup specific de cititori.
Diana Câmpan este prof. univ. dr. la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Prezență constantă și de mare ținută intelectuală în viața culturală, Diana Câmpan a semnat numeroase apariții editoriale de istorie și critică literară printre care amintim: Singurătăți suprapuse: studii de literatură comparată; Încrustați în lemnul cărților; Considerații eminesciene asupra identității naționale: istorie, principii, valori; Andrei Pleșu – despre semnele și simbolurile identitare ale României autentice; Fascinantul interbelic românesc – o perspectivă europeană; A. E. Baconsky. O sută și una de poezii, etc.
Dinu Olărașu s-a născut în Vulpășești, județul Neamț și este poet și interpret de muzică folk. Pasionat de poezie, scrie primele versuri în școala generală, dar învață și să cânte la chitară în anii adolescenței În foarte scurt timp ăși compune propriile cântece semnând atât versurile cât și muzica. Între 1984 și 1985 evoluează în Cenaclul Flacăra. Dintre titlurile volumelor sale amintim: Traficul de transparență; Frenetic; In; Vama, Dar, Tuș, prund etc.
Valorificarea colecțiilor de etnografie și folclor la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba
Proiectul „RomânIA tradițională” organizat în fiecare lună de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea o nouă etapă luni, 28 octombrie 2019, la ora 17:00, la sediul central al bibliotecii, situat în Alba Iulia, str. Trandafirilor, nr. 22.
Activitatea din luna octombrie intitulată „Alba coase IE” va avea ca parteneri Asociația Transilvania Bussines Woman Alba Iulia și Centrul de Resurse „Academia Doamnelor” din Alba Iulia și va urmări reconstituirea unei șezători autentice românești, din zona etnografică Podișul Secașelor, mai precis din localitatea Daia Română.
Prin urmare, cei dornici să se implice în atelierele de cusut vor avea supriza să participle la o șezătoare pusă în scenă de elevii Școlii Gimnaziale Daia Română, coordonați de bibliotecara Sinefta Cibu de la Biblioteca comunală Daia Română. Invitate speciale în șezătoare vor fi creatoarea populară Angela Chelaru de la Ciugud și interpreta de folclor Cornelia Goția de la Galda de Jos.
Evenimentul va continua cu atelierul de cultură tradițională în cadrul căruia Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va pune la dispoziția celor prezenți o bogată colecție de carte din domeniile artă populară, etnografie și etnologie.
Intrarea la eveniment este liberă iar cei prezenți vor avea parte și de alte surprize oferite de organizatorii și partenerii evenimentului. Activitatea face parte din proiectul 5.11 RomânIA tradițională, parte component a Programului Managerial 2017 – 2020.
Invitație de participare privind realizarea achiziției directe având ca obiect Servicii de traducere și de proofreading (verificare traducere)
Lansare de carte la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba
Miercuri, 23 octombrie 2019, sala de lectură a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba va găzdui o dublă lansare de carte a scriitorului hunedorean Ionuț Copil.
Începând cu orele 17:00 scriitorul îi așteaptă pe toți iubitorii de literatură la o frumoasă incursiune în Neamul lui Păcală care, așa cum afirmă chiar autorul, de data aceasta „Povestirile din Neamul lui Păcală, sunt scrieri scurte, facile modern, adaptate problemelor ce ne sâcâie în ziua de azi. Păcală nu este un bufon, Păcală este soluția atunci când, apparent, nu există soluție. Păcală este în fiecare din noi, este cheia supraviețuiri noastre prin vremuri”.
Cea de-a doua carte propusă de același autor este Halo care vine ca o urmare firească a Manualului ducând povestea observatorului mai departe. Conținutul cărții este construit pe două axiome: degenerarea indusă de foc și analiza informației cuantificate în materie. Cititorii interesați de psihologie, spiritualitate, permaculture, symbolism și biologie vor fi surprinși să constate că vor găsi toate acestea în cartea Halo a autorului Ionuț Copil.
Activitatea 4.9 Lansare de carte este organizată de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba iar intrarea la eveniment este liberă. Cei cărora autorul le va stârni interesul, vor putea achiziționa cartea cu autograf.