Consiliul Judeţean Alba a organizat cea de-a XIII-a ediţie a Zilei Rozelor 2014 care s-a desfăşurat în ziua de 28.06.2014, între orele 09.00 – 22.00, în Parcul Rozelor din Ciumbrud.
În urmă cu 150 de ani se năștea la Sebeș, Friederc Mauksch, personalitate reprezentativă a sașilor ardeleni, medic de notorietate în orașul natal și împrejurimi, pasionat colecționar. A urmat cursurile școlii primare și gimnaziale la Sebeș, Liceul evanghelic din Sighișoara și Facultatea de Farmacie și Medicină din Gratz, unde își va lua doctoratul în 1891. A funcționat ca medic secundar la Gratz apoi s-a întors în orașul natal, la spitalul orășenesc. A făcut parte din primii medici ai spitalului din Sebeș înființat în anul 1912. Renumit orelist și oftalmolog a fost director al instituției și medic șef al orașului (1894 – 1919). Este inițiatorul unor metode originale în tratarea chirurgicală a cataractei și glaucomului apreciate ca și studiile sale de către lumea medicală din acea vreme.
Pe lângă activitatea medicală F. Mauksch a fost un pasionat colecționar și cercetător în domeniile arheologiei, numismaticii, etnografiei, filateliei, artei. Mare parte din colecțiile sale au fost donate Muzeului din Sebeș și Muzeului Brukenthal din Sibiu.
La jumătatea verii anului 1974 începea la Alba Iulia, pe Platoul Romanilor, construirea Casei de cultură a Sindicatelor. Despre acest lăcaș de cultură dat în folosință în 1976 și ce a însemnat el pentru Alba Iulia las cuvintele regretatului poet Ion Sângereanu care scria, în anul 2011, la 25 de ani de existență a instituției: ”A fost o oază în deșert pentru cei însetați de cultură, de frumos, le-a fost izvor limpede, rece, întremător. A fost cel mai minunat lucru ce avea să se întâmple la Alba Iulia după două mii de ani de istorie glorioasă. O mână de entuziaști a vrut să confirme prin munca, talentul și dăruirea lor că Alba Iulia este într-adevăr un ”municipiu cultural” cum l-a denumit marele Iorga. Am reușit? N-am reușit? Asta numai cei care, în decursul celor 25 de ani, au trecut pragul acestui locaș de cultură, o pot spune.
Acum … în numele entuziaștilor de atunci, care săptămâni, luni, ani, au ars la flacăra culturii închinată celor mulți, însetați, că NU NE-AM FĂCUT DECÂT DATORIA DE ROMÂNI, aici în capitala spiritualității și istoriei românești” (după „Dialog despre o viață”, 2001, Alba Iulia).
Reprezentanții emigrației române, Nicolae Bălcescu și Cezar Bolliac împreună cu Lajos Kossuth, guvernatorul Ungariei, se semnează la Seghe din (Szeged) documentul ”Pactul de pacificare”. După cum se știe Nicolae Bălcescu s-a întâlnit, în Apuseni, cu Avram Iancu și conducătorii revoluției române de la 1848 – 1849, și cu conducători ai revoluției maghiare în încercarea de a uni cele două forțe împotriva armatelor imperiale. Demersurile sale se vor realiza, dar din păcate prea târziu.
În acest document guvernul maghiar se obliga să asigure românilor dreptul de a folosi limba română în administrație, justiție și învățământ; să abolească corvezile și prestațiile feudale; să redea țăranilor pământurile luate prin forță.
Românii – prin cei doi reprezentanți – se angajau să depună armele în două săptămâni (beneficiind de o amnistie generală) dar și să contribuie la ”apărarea independenței Ungariei față de Curtea imperială”. Proiectul era însoțit în același timp de un ”tratat” care stipula formarea legiunii române.
Era reiterată ideea că cele două națiuni română și maghiară sunt amenințate de același pericol și că au un dușman comun: habsburgii. Legiunea română care se va înființa pe teritoriul Ungariei va lupta împotriva trupelor imperiale austriece și rusești.
Pactul, tardiv, nu a mai fost de nici un folos celor două revoluții imperiile de la apus și răsărit, dându-și mâna, își vor perpetua dominația.
Importanța documentului rezidă în faptul că pentru prima dată cele două Principate române sunt menționate cu numele România! Și asta, cu 10 ani înainte ca A.I. Cuza să fie ales domn al Principatelor Unite.
Acum 100 de ani se năștea la Ciugudu de Sus Candin Liteanu, reprezentant de marcă a chimiei românești. Studiile liceale le-a urmat la Liceul ”Titu Maiorescu” din Aiud după care a fost student la Academia de Înalte Studii Agronomice din Cluj la Facultatea de Științe, specialitatea chimie. Își ia doctoratul în chimie în anul 1945. Începe, apoi, o prodigioasă activitate didactică universitară dublată de o intensă muncă de cercetare. Îl găsim profesor și șef de catedră la Institutul de Chimie al Academiei Române, (1949 – 1968) și consilier științific la Fabrica de medicamente ”Terapia” din Cluj-Napoca. Devine doctor docent ( în 1969) și Doctor Honoris Causa al Universității din Besancon (Franța, 1981). Specialist în chimia analitică cantitativă, autor a numeroase invenții și inovații.
Dintre lucrările sale amintim: ”Chimia analitică calitativă” (în colaborare cu Raluca Ripan); ”Chimie analitică cantitativă. Volumetrie”; ”Teoria și metodologia statistică a analizei urmelor”, ”Separatologie analitică”.
Ca o recunoaștere a valorii operei și rezultatelor cercetării științifice Academia Română îl va alege, post-mortem (în 1990) ca membru de onoare.
Se împlinesc 510 ani (2 iulie) de când domnul Moldovei, marele Ștefan Voievod trecea la cele veșnice, după o domnie îndelungată (47 de ani) și bogată. Ștefan a fost deopotrivă apărător și întremător de țară, ctitor ale bisericii și mănăstirii, ocrotitor al artelor și culturii. Pentru victoriile sale împotriva turcilor în apărarea creștinității va fi numit, de Papa Sixtus al VI-lea ”Atlet al lui Hristos”. A construit 14 biserici, 5 mănăstiri printre care Voronețul și Putna (unde-și doarme somnul de veci). În 1992 B.O.R. l-a canonizat sub numele ”Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” fiind prăzmuit în ziua de 2 iulie.
Marele Voievod și-a pus amprenta uriașei sale personalități și pe istoria celorlalte țări românești Ardealul și Valahia. Dacă la început relațiile cu regele Ungariei Matei Corvin au fost încordate (vezi bătălia de la Baia, 14 dec. 1467 soldată cu înfrângerea craiului) ulterior cei doi vor deveni aliați. După împăcare (scrie Gr. Ureche) ”Matiaș Craiul au dăruit pe Ștefan Voievod cu două cetăți în Ardeal, anume Baltă și Ciceul”.
Cetatea de Baltă intră în posesia lui Ștefan cel Mare împreună cu satele din jur (Diciosânmartin – Târnăvenii de astăzi, Cusțelnic, Crăiești, Petrisat, Veseuș, ș.a). Voievodul repară zidurile cetății, așează aici pârcălabi. Zona intră sub jurisdicția Moldovei care impune aici regulile sale, cultura și spiritualitatea românească. Cetatea va fi, cu mici întreruperi, stăpânită de urmașii lui Ștefan: Bogdan al III-lea (1504 – 1517) care întărește fortificațiile și dotează garnizoana cu arme de foc; Ștefăniță (1517 – 1524) care construiește o biserică în stilul moldovenesc (datată după pictură în 1526) cu hramul Petru și Pavel; Petru Rareș (1527 – 1538; 1541 – 1546) care pe lângă Cetatea de Baltă și Ciceul mai obține Rodna, Ungurașul și Bistrița. După lupte grele Rareș reușește (în 1544) să redobândească cetatea de pe Târnave. Urmașii săi Ilie Rareș (1546 – 1551_ și Ștefan Rareș (1551 – 1552) dar și Alexandru Lăpușneanu (1552 – 1561) sunt încă stăpânii cetății. După Despot Vodă (1561 – 1563) nici un domn moldovean nu a mai revendicat Cetatea de Baltă. Fortificația va fi dărâmată la ordinul reginei Isabella (începând cu anul 1554) iar biserica ortodoxă va fi luată de calvini. Se încerca astfel ștergerea oricăror legături ale românilor de pe Târnava Mică cu Moldova.
În fața castelului de la Cetatea de Baltă bustul lui Ștefan cel Mare amintește de contribuția sa la istoria și cultura Ardealului.
Conform Anuarului Statistic al R.S. România la 1 iulie 1979 populația județului Alba era de 413.715 locuitori, ceea ce reprezintă 1,9% din populația țării. Dintre aceștia 207.771 bărbați și 205.944 femei. Sporul mediu natural era de 7,2 născuți la mia de locuitori. Densitatea medie a populației era de peste 66 locuitori pe km2. Din totalul populației 54% locuia în mediul urban. Așezările urbane în ordinea numărului de locuitori erau: Alba Iulia (46.020 loc.), Cugir (27.642 loc.), Sebeș (27.752 loc.), Aiud (26.087 loc.), Blaj (25.350 loc.), Ocna Mureș (15.898 loc.), Zlatna (9529 loc.), Cîmpeni (7488 loc.) și Abrud (5258 loc.).
Structura populației pe naționalități: români 88%, maghiari 6,7%, germani 2,8%, alte naționalități 2,5%.
În urmă cu 120 de ani începea construcția uzinei de produse sodice din Ocna Mureș de către societatea belgiană ”Solvay et Co” și ”Vereins fur Chemische und Metallurgische Production” din Karlsbad. Cele două societăți s-au bazat – la înființarea uzinei – pe bogatele zăcăminte de sare, pe calcarul de cea mai bună calitate din apropiere, posibilitatea aprovizionării cu apă industrială și nu în ultimul rând pe posibilitățile de transport oferite de calea ferată. Uzina va fi inaugurată doi ani mai târziu (1896) asigurând de lucru oamenilor din zonă (dar și unor specialiști de peste hotare). Uzina va funcționa cu două secții: de sodă calcinată și sodă cristalizată. La acestea se va adăuga, din 1909, cea de sodă caustică.
Personalitate remarcabilă a intelectualității ardelene din a doua jumătate a veacului XIX-lea și prima jumătate a celui următor Iosif Blaga și-a făcut studiile gimnaziale la Sebeș și Alba Iulia 1876 – 1884). A urmat apoi teologia la Institutul din Sibiu și filozofia la Viena (1884 – 1891) unde își ia și doctoratul. A fost profesor de istorie, română, latină și filozofie la Liceul ”Andrei Șaguna” din Brașov și director al acestei instituții (1915 – 1924), apoi inspector școlar. Din 1924 este preot parohial bisericii din Scheii Brașovului, membru al Sinodului Arhiepiscopiei Sibiului și în Congresul Național Bisericesc; președinte al Eforiei școlilor românești ortodoxe din Brașov.
A avut o intensă și rodnică activitate în mișcarea națională de emancipare a neamului românesc din Transilvania. A fost membru al Societății pentru Fond de Teatru român din Transilvania (1901 – 1912).
În timpul primului război mondial (1416 – 1918) a fost refugiat în Suedia, Norvegia și Franța țări în care a pledat pentru drepturile românilor ardeleni și pentru unirea cea mare. A făcut parte (la Paris) din Comitetul Național al Unității Românilor; a contribuit la repatrierea prizonierilor români din Franța. După marea Unire a fost ales senator în primul Parlament al României Mari (1919) al cărui vicepreședinte a fost între 1928 – 1931.
Reținem câteva titluri din opera sa: ”Teoria dramei, cu un text introductiv despre frumos și artă” (Brașov 1899); ”Lecțiuni de psihologie pentru învățământul secundar” (Brașov, 1902); ”Istoricul Liceului Andrei Șaguna”, precum și articole publicate în ”Gazeta de Transilvania”, ”Telegraful român” sau ”Tribuna Poporului”.
Aproape de finalul primului an al proiectului Comenius Regio, “Cetăţenie şi educaţie prin media în context european” – “Citizenship and Didactics with Media in the European Context”, joi, 19 iunie, ora 14,30, la Sala “Mihai Viteazul” a avut loc o întâlnire a tuturor reprezentanților instituțiilor implicate în acest proiect, respectiv Consiliul județean Alba, Casa Corpului Didactic Alba, Colegiul Tehnic ”Apulum” Alba Iulia, Școala gimnazială ”Mihai Eminescu” Alba Iulia și Asociația Alba-Manche Împreună/AMI. S-au prezentat rezultatele intermediare ale proiectului, activitățile desfășurate și noutățile privind festivalul de film de la Senigallia – Italia, ce se va desfășura în luna septembrie a acestui an,urmând ca în aprilie 2015 Alba Iulia să găzduiască festivalul de film școlar organizat în cadrul proiectului. În acest context au fost vizionate filmele realizate de elevii școlilor partenere, respectiv , “Ce sunt Fășangii” de la Colegiul tehnic “Apulum” și ”Alegerile adolescenței – între două lumi paralele” de la Școala gimnazială “Mihai Eminescu”, moment completat de proiecția filmului ”Frânturi de gânduri” realizat de o echipă de la Colegiul Național ”Horea, Cloșca și Crișan”, recent premiat la un concurs regional, în scopul unui binevenit schimb de experiență între ”cineaștii” amatori. Întâlnirea de lucru s-a încheiat cu un moment de sărbătoare – premierea câștigătorilor concursului “Utilizarea mijloacelor media în educația pentru cetățenie”, concurs organizat în cadrul proiectului, de C.C.D. Alba.