Miercuri, 10 septembrie, au avut loc noi sesiuni de lectură publică și animație culturală cu Bibliobusul Consiliului Judetean Alba, de data aceasta în comuna Stremț și în orașul Teiuș. Începând cu ora 10.00, Bibliobusul a poposit la Casa de tip familial „Sfântul Ghelasie” din Stremț, iar de la 11.30 s-a aflat la Centrul de plasament de tip familial din Teiuș. Copiii din cele două centre au avut astfel ocazia de a petrece o zi de neuitat în compania cărților, ascultând lecturi de vacanță, recitând și cântând.
Sesiunile de lectură și animație se va încheia cu un atelier practic în cadrul căruia copiii vor învăța să confecționeze semne de carte. Pentru că acțiunea a fost dedicată Zilei Internaționale a Alfabetizării, de data aceasta, semnele de carte realizate vor conține literele alfabetului.
Cu această ocazie, copiii au primit in dar cărți și jucării din donațiile strânse până acum în cadrul campaniei „Călătorim și Dăruim cu Bibliobusul” inițiată de Consiliul Județean Alba.
Archives for September 2014
Începe distribuirea Ghiozdanelor!!!
Consiliul județean Alba, în implementarea Programului “Primul Ghiozdan”, aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean Alba nr. 72/27.03.2014, a achiziționat 3.260 buc ghiozdane pentru elevii înscriși în clasa zero (pregătitoare) în unitățile de învățământ din județul Alba. Fiecare ghiozdan este echipat cu un set minim de rechizite: caiet tip I, caiet A5 48 file – matematică, caiet desen A4, creion HB, stilou, creioane colorate- un set, radieră, riglă 20 cm, penar neechipat.
În acest sens, în perioada 8-11 septembrie a.c., intervalul orar 9°°-15°°, la sediul Direcției Publice Comunitare de Evidență a Persoanelor Alba Iulia (garajul din spatele instituției), reprezentanții unităților de învățământ din județul Alba, care au înscriși elevi în clasa zero (pregătitoare), sunt rugați să se prezinte pentru a ridica ghiozdanele solicitate.
Pentru relații suplimentare – consilier Sorina Oprean, tel. 0749.279.518.
Bibliobusul cu povești al Consiliului Județean Alba a fost la Centrul de servicii sociale „Sfânta Veronica” de la Dumbrava
În 3 septembrie, Bibliobusul Consiliului Județean Alba s-a aflat în rândul copiilor și tinerilor de la Dumbrava, comuna Unirea, pentru o nouă sesiune de lectură publică și animație de vacanță din cadrul campaniei „Călătorim și dăruim”.
De data aceasta, circa 100 de copii și tineri, din cadrul Centrului de servicii sociale, dar și din cadrul comunității locale de la Dumbrava, au avut ocazia de a asculta lecturi de vacanță și au primit în dar cărți și jucării din donatiile strânse până acum în cadrul campaniei inițiate de Consiliul Județean Alba.
Sesiunea de lectură s-a încheiat cu un atelier practic intitulat „Prietenul meu Bibliobusul” în cadrul căruia copiii și tinerii și-au exersat abilitățile practice confecționând semne de carte.
„Artistul între tradiţie şi actualitate”
Realizat în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Interpreți de Folclor Muzical din România, proiectul, ajuns la cea de-a șasea ediție, a reunit la sfârșitul lunii august nume de referinţă în domeniul cercetării și valorificării etno-folclorice – cercetători din județ și din țară – etnografi, folcloriști – realizatori de emisiuni de specialitate din radio și televiziune, interpreți de cântec popular românesc.
Inițiat în scopul conservării, promovării și valorificării patrimoniului imaterial din județul Alba, ediția din acest an a prilejuit o dezbatere la temă precum și un work-shop în scopul descoperirii de noi talente din județul Alba, în domeniul muzicii populare.
În același context, la Sala Unirii a fost lansat albumul „Muzică tradiţională din Munţii Apuseni. Bazinul Arieşului şi Văile Aiud, Geoagiu, Galda”, rezultat al cercetărilor întreprinse anul trecut de către prof.univ.dr. Ioan Bocșa, împreună cu studenții săi, prin proiectul ”Muzică vocală tradițională din Munții Apuseni”, realizat printr-un parteneriat Consiliul județean Alba, Academia de muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj Napoca și Fundația culturală ”Terrarmonia” Alba Iulia.
ANUNT
ANUNT
Mihnea Costachi câştigă prima ediţie a festivalului “Open Şah Alba”
Festivalul “Open Şah Alba”, organizat de Consiliul Judeţean Alba în parteneriat cu Asociaţia Judeţeană de Şah Alba în memoria maestrului Mihail Breaz, a ajuns duminică, 24.08.2014, la final, după un veritabil maraton şahistic. După ce participanţi s-au întrecut în zece turnee de calificare, cei mai buni 80 dintre aceştia şi-au disputat în ultima zi a festivalului premiile în finala de seniori, în care au luat startul 32 de jucători, şi în 6 finale secundare, grupând cei mai bine 8 clasaţi la secţiunile veterani, feminin, copii sub 8 ani, copii sub 10 ani, copii sub 12 ani şi campionii locali din localităţile gazdă ale etapelor de calificare. S-a jucat în sistem eliminatoriu, în fiecare meci adversarii jucând cate 2 partide de şah rapid. În cazul în care scorul a fost egal 1-1, s-a jucat o a treia partidă de departajare, în ritm de blitz, cu albul având 6 minute de gândire, iar negrul doar 5 minute, însă în caz de remiză era declarat învingător jucătorul care a avut negrele în partida suplimentară de departajare.
În finala de copii sub 8 ani, Radu Ţâmpea (Alba Iulia) campionul naţional en-titre la şah rapid la această categorie de vârstă, s-a impus fără probleme după ce a câştigat cu acelaşi scor 2-0 în semifinale şi apoi în finală împotriva clujenilor Raul Ferenţiu, respectiv Dragoş Boeru. În finala mică Raul Ferenţiu a câştigat cu 1,5-0,5 împotriva lui Ianis Tarciuc (Sebeş), obţinând medalia de bronz. De remarcat şi evoluţia talentatului juniorului sebeşan clasat pe locul 4, care a realizat partide de bună calitate atât în finală, cât şi în turneele de calificare, doar lipsa de experienţă privându-l de un rezultat mai bun.
La categoria copii sub 10 ani, învingătorul Ilie Arion (Cugir) a câştigat toate meciurile, devansându-i în clasamentul final pe Aurel-Emanuel Tutelea (Sibiu), Andrei Călinici (Cugir) şi Rareş Ardelean (Sebeş). Juniorul cugirean a jucat foarte bine pe durata întregului festival, obţinând locul 1 la categoria sa de vârstă nu doar în finală, ci şi în toate cele 5 etape de calificare la care a participat, obţinând în total premii de 450 lei.
Favorita categoriei copii sub 12 ani, Nicoleta Băcanu (Sibiu), şi-a confirmat statutul şi s-a impus în în finală împotriva lui Vlad Domşa (Teiuş). În meciul pentru medalia de bronz, Daniel Armenciu (Teiuş) s-a impus în prelungiri în meciul împotriva Mădălinei Lupu (Cugir).
Revenit în competiţii după o lungă absenţă datorată concentrării asupra studiilor şi carierei profesionale, Răzvan Teodorescu (Alba Iulia), fost component al loturilor naţionale de juniori în deceniul trecut, in prezent activând în cadrul unui cunoscut birou notarial albaiulian, s-a impus cu 1,5-0,5 în finala campionilor locali împotriva lui Raul Rusu (Baia de Arieş). În finala mică, Cornel Vasilca (Sebeş) a câştigat 2-0 meciul cu primul albaiulian clasat în turneul de calificare destinat veteranilor şi amatorilor, Samoil Dan.
Foarte echilibrată a fost finala feminină, 4 din cele 8 meciuri disputate având nevoie de partida suplimentară de departajare. În finala mare Maria Ileană (Alba Iulia) a câştigat 2-1 cu Iulia Vlad (Aiud), în timp ce Bianca Tincu (Sebeş) a obţinut medalia de bronz după ce s-a impus cu acelaşi scor împotriva Cameliei Gozner (Sibiu).
Luptă foarte strânsă şi în finala veteranilor, în care victoria i-a revenit în final lui Mircea Cepoiu (Alba Iulia), care s-a desprins în prelungiri de candidatul de maestru Ioan Zaharie (Cugir). Ambii finalişti sunt jucători foarte experimentaţi, fiind vreme de multe decenii în topul celor mai buni jucători din judeţul Alba. În finala mică, Sabin Borşia (Teiuş) s-a impus cu 1,5-0,5 împotriva lui Emanuil Pop (Aiud) şi a obţinut medalia de bronz.
Cea mai aşteptată finală a fost desigur cea a seniorilor, pe tabloul căreia s-au aflat 32 de jucători. În primul tur favoriţii principali la câştigarea turneului s-au impus în general, singurele suprize fiind eliminările în prelungiri ale maestrului FIDE Dorin Şerdean (Alba Iulia) şi profesorului Vasile Lupu (Cugir) în meciurile cu Slavko Jovanovic (Serbia), respectiv Mihai Lascu (Teiuş). La un pas să furnizeze o mare supriză a fost Adrian Contor (Alba Iulia), intrat din postura de rezervă pe tabloul principal, care a obţinut o poziţie câştigată împotriva favoritului principal Mihnea Costachi (Alba Iulia), dar a depăşit timpul de gândire, pierzând prima partidă şi apoi meciul cu 0-2.
În optimile de finală 4 din cele 8 meciuri au avut nevoie de prelungiri, Nicolae Şandru (Aiud) – Alin Marcu (Cluj-Napoca) 2-1, Tiberiu Bardi (Rădeşti) – Mihai Lascu (Teiuş) 2-1, Mihai Vîlceanu (Cugir) – Jovanovic (Serbia) 2-1, Petar Rankov (Serbia) – George Ileană (Alba Iulia) 2-1, în celelalte 4 meciuri favoriţii Mihnea Costachi (Alba Iulia), Ionel Miron (Aiud), Ovidiu Lupu (CSO Cugir) şi Adrian Sechereş (Teiuş) împunându-se clar cu 2-0 împotriva lui Cristian Vlad (Ocna Mureş), Iustin Ciorgovean (Alba Iulia), Pau Voina (Serbia) şi Iosif Cotoară (Cugir).
În cel mai echilibrat meci al sferturilor de finală Tiberiu Bardi a trecut cu 1,5-0,5 de Ionel Miron, în timp ce meciurile Mihnea Costachi – Nicolae Şandru, Mihai Vîlceanu – Petar Rankov şi Adrian Sechereş – Ovidiu Lupu s-au încheiat toate cu scorul de 2-0.
Semifinalele au programat meciurile Mihnea Costachi – Tiberiu Bardi şi Adrian Sechereş – Mihai Vîlceanu. Deşi au încercat să opună o rezistenţă cât mai mare mai tinerilor lor adversari, experimentaţii candidaţi de maeştri Tiberiu Bardi şi Mihai Vîlceanu nu au putut obţine nici măcar o remiză pierzând ambii cu 0-2, astfel că finala mare i-a adus faţă în faţă pe favoriţii publicului local Mihnea Costachi (14 ani) şi Adrian Sechereş (16 ani), ambii foşti elevi ai regretatului maestru Mihail Breaz în memoria căruia a fost organizat festivalul “Open Şah Alba 2014”.
Prima partidă a finalei de seniori dintre Mihnea Costachi şi Adrian Sechereş s-a încheiat remiză, după o dispută foarte echilibrată în care niciunul dintre cei doi prieteni foarte buni, dar adversari în faţa tablei de şah, nedorind să îşi assume riscuri prea mari. În partida a doua, deşi a avut piesele negre, Mihnea Costachi (Alba Iulia) a preluat iniţiativa la trecerea din deschidere în jocul de mijloc, a obţinut treptat avantaj material decisiv, ceea ce l-a determinat pe adresarul său Adrian Sechereş (Teiuş) să se recunoască învins. A fost al patrulea turneu câştigat de Mihnea Costachi în ultimele 8 zile, dar probabil cel mai important din punct de vedere sentimental, deoarece victoria a fost obţinută în faţa publicului albaiulian şi într-un turneu organizat în memoria celui care i-a îndrumat primii paşi în cariera şahistă. Victoria în finala de seniori a festivalului “Open Şah Alba 2014” i-a adus lui Mihnea un premiu de 500 lei, urcând la aproape 4000 lei totalul premiilor câştigate de juniorul albaiulian în luna august. Ocupantul locului secund, Adrian Sechereş, a fost premiat cu 350 lei, iar Tiberiu Bardi, învingător cu 2-1 în finala mică contra lui Mihai Vîlceanu, a fost recompensat cu 250 lei.
Totalul premiilor oferite de Consiliul Judeţean Alba a fost de 15000 lei, dintre care 8000 lei în turneele de calificare şi 7000 lei participanţilor din cele 7 finale de duminică. Prezentă la festivitatea de premiere a finalelor, Mihaela Boboş, fiica maestrului Mihai Breaz, le-a mulţumit tuturor participanţilor pentru participarea la competiţia organizată în memoria tatălui său şi le-a înmânat medaliile şi cupele primilor clasaţi în finale.
Finalele festivalului “Open Şah Alba 2014” au fost arbitrate de Marius Ceteraş (Alba Iulia) şi Mihai Partenie (Giarmata Vii).
La buna desfăşurare a festivalului, alături de organizatorii principali Consiliul Judeţean Alba şi Asociaţia Judeţeană de Şah Alba, şi-au mai adus contribuţia Muzeul Unirii din Alba Iulia, Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia, SC Apulum SA, Editura Unirea Press, SC Ceziana Star SRL Baia de Arieş, SC Iomir SRL Teiuş, SC Eurodinamic SRL Teiuş, Complexul Paradisul Apusenillor din Baia de Arieş, Hotelul Tulnicul din Câmpeni, Pensiunea Melinda din Aiud, Terasa Opera din Blaj, primăriile şi consiliile locale din Câmpeni, Avram Iancu, Cugir, Teiuş şi Sebeş, precum şi parinţii multora dintre copiii participanţi la festival, care au dat o mână de ajutor organizatorilor ori de câte ori a fost nevoie.
Alte informaţii despre festival sunt disponibile pe site-ul www.sahalba.ro .