Obiecte din expozitie: |
|
Portul popular din comuna Lopadea Nouă este diferenţiat în special etnic. La români gama cromatică nu este diversă predominând albul şi negrul în timp ce la maghiari predomină verdele, albul şi roşul. Costumul femeiesc românesc se compunea din: cămaşă lungă de cânepă, şurţ negru de lână în faţă, păstură vărgată la spate, ştergar alb cu vrâste pe cap, pieptar înfundat, opinci suferind, în timp, transformări. Materialele folosite era lâna, cânepa, inul, arniciul, bumbacul. Costumul maghiar era compus din: rochie, şurţ, laibăr de catifea, năframă, papuci cu tureac. Costumul bărbătesc maghiar era simplu: cămaşă albă, pantaloni şi vestă din bumbac de culoare neagră, cizme din piele cu tureac înalt, pălărie de păr de culoare neagră sau verde închis. Costumul bărbătesc românesc era de asemenea compus din cioareci de lână sau cânepă, cămaşă, pieptar din piele de miel, opinci. În timpul iernii bărbaţii purtau laibăre sau mânecare groase. În zonă s-a practicat agricultura, în special punându-se accent pe viticultură şi pomicultură. |
Expoziția Etnografică Horea
Obiecte din expozitie: |
|
Arhitectura locuinţei care reprezintǎ expoziţia etnograficǎ a comunei, se caracterizeazǎ la fel ca toate construcţiile de pe Valea Arieşului, prin acoperişul de trei ori mai înalt decât pereţii. Acesta are formǎ de triunghi şi este fǎcut din şindrilǎ.Casa cuprinde douǎ camere şi un târnaţ, plafoanele din interior fiind construite din grinzi tǎiate în custurǎ. Pereţii netencuiţi, sunt vǎruiţi, iar pe grinzile lǎsate mai jos din tavan se aşezau pâinea, slǎnina, sarea şi alte alimente. Din mobilier fac parte patul, leagǎnul, nişte lǎdiţe, o masǎ cu sertar, acestea din urmǎ sunt din scândurǎ, cu picioarele din lemn, rotunjite. Blidele şi icoanele încadrate în tindee, sunt fixate în cuie bǎtute în pereţii de lemn.Cea de-a doua camerǎ, prezintǎ toate obiectele folositoare la prelucrarea lemnului. În mijlocul camerei se aflǎ scaunul pentru vǎsǎrit, ciocane din lemn, mezdrelar, jilǎul, dinǎtoare şi câteva produse finite ale acestui meşteşug: şindrilǎ, putinǎ, ciubere, doniţe. Din colecţie mai fac parte câteva unelte pentru cosit şi obiecte pentru animale: şaua, scǎriţa, jugul. |
Patrimoniul cultural imaterial
Ion AGÂRBICEANU (1882-1963)
Preot, prozator, ziarist, Ion Agârbiceanu s-a născut la 12 septembrie 1882 în Cenade şi s-a stins din viaţă la 28 mai 1963 în Cluj.
Cu studii gimnaziale urmate la Blaj (1892-1900) şi superioare la Facultatea de Teologie din Budapesta (1900-1904), Ion Agârbiceanu a fost subprefect la Internatul de băieţi din Blaj, preot paroh în Bucium-Şasa (1906-1910), apoi în Orlat (judeţul Sibiu), preot militar în corpul voluntarilor ardeleni (1917-1918), director al ziarului Patria din Cluj, apoi al ziarului Tribuna, deputat în primul Parlament al României întregite, mai târziu senator şi vicepreşedinte al Senatului, preot şi protopop în Cluj, canonic al Episcopiei de Cluj-Gherla.
Pentru activitatea sa literară a fost ales membru de onoare al Academiei Române (1955) şi a ocupat diferite funcţii în cadrul „Astrei”. A fost supranumit „patriarhul literaturii române”. Din operele sale amintim: Arhanghelii; Popa Man; Strigoiul; Faraonii; Fefeleaga.
Timotei CIPARIU (1805-1887)
Teolog, lingvist, istoric, pedagog şi orientalist, Timotei Cipariu s-a născut la 21 februarie 1805 în Pănade. A urmat gimnaziul şi seminarul teologic la Blaj, oraş pe care nu l-a părăsit niciodată. Deşi autodidact, a cunoscut 12 limbi vechi şi moderne.
A desfăşurat o neobosită activitate didactică şi culturală: profesor la Gimnaziul din Blaj (1825-1827), profesor de filosofie (1828), de dogmatică, apoi de studii biblice (1834-1842) la Seminarul teologic, director al Gimnaziului şi inspector al şcolilor din oraş (1854-1875), director al tipografiei diecezane (1833-1866). A fost preot (1827), canonic (din 1842), apoi prepozit capitular al diecezei Blajului.
Personalitate reprezentativă a culturii româneşti, posesor al celei mai bogate biblioteci particulare din Transilvania, preţioasă şi prin rarităţile ei, a fost unul dintre pionierii ziaristicii româneşti din Transilvania, prin periodicele înfiinţate şi conduse de el: Organul Luminării – primul ziar românesc cu litere latine; Învăţătorul Poporului (1848); Arhivu pentru filologie şi istorie – prima revistă românească de filologie, apărută între 1867-1870 şi în 1872. Cipariu a fost un constant colaborator la Foaia pentru minte, inimă şi literatură din Braşov, cu studii, eseuri, versuri şi traduceri.
Membru fondator şi primul vicepreşedinte (1861-1866), apoi preşedinte (1877-1887) al Astrei, membru fondator al Societăţii Literare Române (1866), viitoarea Academie Română, mai târziu vicepreşedintele ei, membru al societăţii germane de orientalistică, Cipariu a publicat o serie de studii asupra limbii române şi gramaticii, fiind considerat unul dintre întemeietorii filologiei şi lingvisticii româneşti.
Pe tărâm politic, s-a numărat printre militanţii pentru drepturile poporului român din Transilvania, fiind unul din cei zece secretari ai Adunării Naţionale de la Blaj din 1848, membru în delegaţia trimisă la Curtea imperială din Viena spre a prezenta revendicările româneşti, membru în Comitetul Naţional Român din Sibiu, iar în 1863-1864 membru în Dieta Transilvaniei de la Sibiu.
Dintre lucrările sale amintim: Istoria sfântă sau biblică a Testamentului Vechiu şi Nou, Scienţia Sântei Scripture, Compendiu de gramatica limbii române.
De locurile judeţului nostru se leagă nume de rezonanţă, personalităţi din toate domeniile a căror trecut, fie prin naştere, fie prin activitate, îşi leagă rădăcinile de acest ţinut.
Făcând parte din cea de-a doua generaţie a Şcolii Ardelene, Timotei Cipariu este cunoscut îndeosebi ca istoric şi filolog. Despre personalitatea sa enciclopedică s-a scris mult, dar poate pentru a înţelege principiile care l-au călăuzit, ar trebui să ne întoarcem cu gândul la originile sale de fiu de ţăran din Pănade, să ne apropiem de preotul şi să continuăm cu lingvistul şi istoricul Timotei Cipariu.
N-a fost un filolog de cabinet ci a înţeles că, în condiţiile specifice istoriei transilvane, limba română, ca limbă de origine latină, este cel mai însemnat “hrisov” de nobleţe al neamului său. În consecinţă, a luptat toată viaţa pentru cultivarea ei, a studiat-o, creând astfel studiul istoric al limbii române şi gramatica sa, fapt care i-a adus titlul de părinte al filologiei române.
Nu trebuie să uităm şi meritul de a fi primul care a reuşit să introducă alfabetul latin în scrierea limbii române, tipărind cărţi de cult şi scoţând primul ziar românesc tipărit cu litere latine. În acelaşi timp şi-a adus aportul şi pentru susţinerea idealurilor naţionale, fiind una dintre principalele figuri ale revoluţiei de la 1848. De asemenea a fost ;i membru fondator şi primul vicepreşedinte apoi preşedinte al Astrei, membru fondator al viitoarei Academii Române.
Prin cunoştinţele de care a dat dovadă, prin mulţimea preocupărilor pe care le-a avut, ca şi ideile pe care le-a mânuit cu pricepere şi talent, el este singurul cărturar, în epoca respectivă, care poate fi opus ca valoare lui B. P. Hasdeu, comparabil cu Dimitrie Cantemir, cu Samoil Micu şi cu Nicolae Iorga.
O imagine completă, apropiată de ceea ce a reprezentat Cipariu în epocă, şi continuă să reprezinte în cultura noastră naţională, s-ar obţine poate numai reproducând toate elogiile care i s-au adus. Dar acest lucru nu se poate realiza aici, în spaţiul de care dispunem, şi, atunci ne vom mărgini numai la o singură apreciere, la aceea a lui A. Philippide, „Pe vremea aceea era un om, Timotei Cipariu, şi omul acela şi zi şi noapte era cu cartea în mână, şi când dormea, dormea pe scaunul de la masa de lucru. Ştia multe limbi, atâtea câte toţi specialiştii români de astăzi la un loc luaţi nu ştiu, şi citise toţi scriitorii români din sec XVI şi XVII din scoarţă în scoarţă, şi un mic rezumat din această muncă de erou a publicat într-o capodoperă, Principii de limbă şi scriptură.“
Ştefan METEŞ (1887-1977)
Istoric, arhivist, preot, Ştefan Meteş s-a născut la 8 ianuarie 1887 în Geomal. A făcut studiile secundare la Braşov şi universitare la Bucureşti (1914).
A fost deputat în primul Parlament al României întregite, membru al Academiei Române (1919), director al Arhivelor Statului din Transilvania (1922-1949). În timpul regimului comunist a fost deţinut mai mulţi ani la închisoarea de la Sighet.
A publicat lucrări de istorie ecleziastică, economică şi de istoria artei, dintre care amintim: Istoria bisericii şi a vieţii religioase a românilor din Ardeal şi Ungaria; Relaţiile comerciale ale Ţării Româneşti cu Ardealul până în veacul al XVIII-lea; Viaţa agrară, economică a românilor din Ardeal şi Ungaria. Documente contemporane; Situaţia economică a românilor din Ţara Făgăraşului; Mănăstirile româneşti din Transilvania şi Ungaria; Din scrierile lui Gheorghe Sion. Viaţa şi activitatea sa (vol. I-II); Aşezări româneşti din Transilvania în secolele XIII-XIX, a colaborat la Enciclopedia Minerva.
Lucian BLAGA (1895-1961)
Personalitate impunătoare a culturii interbelice, filosof, scriitor, profesor universitar, Lucian Blaga s-a născut la 9 mai 1895 în Lancrăm, într-o familie de preoţi. Primele clase le-a făcut la Sebeş (1902-1906), apoi Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov (1906-1914). În anul izbucnirii primului război mondial şi-a început studiile de teologie la Sibiu, pe care le-a finalizat în 1917. Între 1917-1920 a frecventat cursurile Universităţii din Viena, unde a studiat filosofia, obţinând doctoratul cu lucrarea Kultur und Erkenntniss. În 1926 a intrat în diplomaţie, ocupând succesiv posturi la ambasadele din Varşovia, Praga, Lisabona, Berna şi Viena. A fost ales membru al Academiei Române în 1937. În 1939 a devenit profesor de filosofia culturii la Universitatea din Cluj, mutată temporar la Sibiu în anii ce au urmat Dictatului de la Viena. La Sibiu redactează, începând cu 1943, revista Saeculum, care va apărea timp de un an. Din 1948, îndepărtat de la catedră, a lucrat în cadrul filialei din Cluj a Institutului de Istorie al Academiei. Opera sa cuprinde volume de versuri (Poemele luminii, Paşii profetului, În marea trecere, Laudă somnului, La cumpăna apelor, La curţile dorului, Nebănuitele trepte, volumul postum Poezii), ciclurile Vârsta de fier 1940-1944, Cântecul focului, Corăbii cu cenuşă, Ce aude unicornul, dramaturgie (Zamolxe – mister păgân, Daria, Fapta, Ivanca, Invierea, Meşterul Manole, Cruciada copiilor, Arca lui Noe) şi filosofie (Trilogia cunoaşterii, Trilogia culturii, Trilogia valorilor şi Trilogia cosmologică).
Indrumar pentru copii
Justificare:Proiectul îşi propune să revalorifice legătura dintre cercetare şi educare, prin realizarea unor produse cu finalitate educaţională, non-formală şi prin iniţierea unor activităţi care să-i implice atât pe cei tineri, cât şi factorii de decizie locală.
– proiectul urmează a se desfăşura în etape, avându-se în vedere toate zonele istorico-etnografice ale judeţului
Echipa implementare:
* Compartimentul cultură, educaţie relaţii interinstituţionale din cadrul Consiliului judeţean Alba
* Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia
Rezultate scontate:
Conştientizarea asupra valorii sau chiar unicităţii patrimoniului din mediul rural al judeţului Alba.
Crearea unui instrument de lucru pentru cadrele didactice – pentru cunoaşterea şi educarea generaţiilor tinere în sensul protejării patrimoniului cultural
Creşterea importanţei culturii ca element dinamizator al proceselor de dezvoltare locală
O mai bună cunoaştere şi vizibilitate a patrimoniului cultural
Comunitate conştientizată asupra identităţii locale prin relevarea valorilor de patrimoniu
Expoziţii etnografice în mediul rural al judeţului Alba
Promovarea vestigiilor etnoistorice se impune ca o necesitate, constituindu-se într-un element important al dezvoltării turismului cultural, fiind cu atât mai binevenită cu cât multe informaţii sunt astăzi necunoscute chiar în comunităţile la care se referă.
Proiectul demarat în anul 2006 de Consiliul judeţean Alba, prin care s-au organizat expoziţii etnografice în mediul rural, s-a dorit a fi o cale de recuperare a trecutului propriu fiecărei comunităţi săteşti şi un îndemn spre cunoaşterea, conservarea şi promovarea acestor mărturii, care conferă identitate spirituală şi materială locului.
Pentru atingerea obiectivului, proiectul a avut în vedere specificul istorico-etnografic al fiecărei zone în care s-au organizat aceste expoziţii: Ţara Secaşelor, Târnave, Mocănimea Ampoiului şi Arieşului, Ţara Moţilor, Ţara Vinului şi Valea Sebeşului (Frumoasei).
Aducerea din nou la lumină a valorilor altădată de prim rang, adăpostite în biserici sau castele, rememorarea numelor ilustre cândva şi care au scris istoria acestor locuri vine atât în întâmpinarea trecătorilor accidentali sau sosiţi intenţionat pentru a admira obiective precise, cât şi în aceea a localnicilor invitaţi astfel să-şi preţuiască tradiţiile şi vestigiile şi să le ocrotească, pentru a putea fi transmise generaţiilor viitoare.
Patrimoniul cultural, cel material şi cel imaterial deopotrivă, nu este doar parte componentă a culturii locale, ci şi un simbol al valorilor create de respectiva comunitate, un potenţial factor de solidaritate şi de coeziune socială, un reper şi o sursă de informare cu privire la istoria şi valorile culturale ale comunităţii şi, în cele din urmă, un motiv justificat de mândrie. Sunt destule motive pentru ca o comunitate să-şi ia propriul patrimoniu cultural în considerare sub toate aspectele sale şi să-l valorifice, astfel încât să poată deveni un mijloc eficient de promovare a valorilor şi a imaginii comunităţii respective în exterior.
Absenţa clădirilor înscrise pe Lista monumentelor istorice ale judeţului, de pe teritoriul unei aşezări, nu înseamnă lipsa patrimoniului, deoarece fiecare comunitate deţin arhive, tradiţie orală, purtători ai meseriilor tradiţionale, forme de viaţă socială. Iată de ce aceste „case ale memoriei”, organizate prin proiectul Consiliului judeţean Alba, în parteneriat cu administraţiile publice locale, îmbogăţesc harta judeţului, alăturându-se celorlalte muzee sau colecţii, deja cunoscute.
Aceste expoziţii pot fi considerate un factor de identitate, originalitate şi specific local al unei comunităţi, reprezentând o resursă de dezvoltare culturală pentru comunităţile locale, dar şi pentru dezvoltarea turismului cultural.
Echipa de implementare:
- Compartimentul Cultura, educaţie, relaţii interinstituţionale din cadrul Consiliului judeţean Alba
- Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia
Obiectivele proiectului:
– introducerea în circuitul judeţean şi naţional a valorilor culturale şi comunicarea lor publică, element esenţial în promovarea identităţii şi dezvoltării spirituale a comunităţilor locale;
– promovarea din punct de vedere turistic şi cultural al judeţului Alba prin utilizarea eficientă a tuturor metodelor, mijloacelor şi resurselor umane oferite de funcţionarea expoziţiilor etnografice;
– valorificarea în scop ştiinţific, cultural şi turistic a patrimoniului mobil al judeţului Alba;
– atenţionarea tuturor categoriilor de beneficiari ai patrimoniului mobil sau imobil asupra valorii obiectelor şi a potenţialului lor turistic, precum şi asupra necesităţii conservării şi păstrării acestora în cele mai bune condiţii;
– implicarea în procesul educativ, prin oferirea pentru elevi şi studenţi a unor informaţii inedite, valorificate multidisciplinar şi multimedia, pentru ca atractivitatea lor practică să conducă la trezirea interesului pentru păstrarea şi valorificarea patrimoniului cultural, în special etnografic, al judeţului Alba;
– creşterea numărului de vizitatori, prin atragerea publicului spre zone sau spaţii mai puţin necunoscute până în prezent.
Atitudine şi implicare, patrimoniul cultural al judeţului Alba
Justificare:
Proiectul propus vizează organizarea de cursuri teoretice şi practice privind gestionarea şi valorificarea bunurilor de patrimoniu cultural, având ca public ţintă reprezentanţii cultelor religioase, deţinători de bunuri culturale.
Activităţi în cadrul proiectului:
a). instruirea teoretică şi practică a preoţilor din judeţul Alba
– Cercetarea, conservarea şi restaurarea icoanelor pe lemn şi sticlă.
– Redactarea unei monografii – istoric al localităţii. Protejarea patrimoniului mobil
– Noţiuni de conservare preventivă şi protejare a clădirilor din administrarea parohiei.
– Noţiuni de conservarea preventivă a colecţiilor de carte veche, documente şi fotografii din parohie.
– Arhiva parohială.
– Legislaţia şi instituţiile care gestionează patrimoniul cultural.
b).vizite în teren, modele de bună practică
c). realizare expoziţii
d).realizare album bilingv – Monumente de cult din patrimoniul cultural al judeţului Alba
Echipa implementare:
Compartimentul Cultură, educaţie relaţii interinstituţionale din cadrul Consiliului Judeţean Alba
Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia
Direcţia Judeţeană Alba a Arhivelor Naţionale
Direcţia judeţeană pentru cultură şi patrimoniu naţional Alba
Rezultate scontate:
Plecând de la o instruire teoretică şi practică, sunt prevăzute acţiuni care vizează orientarea proprietarilor de bunuri culturale spre conştientizarea valorii patrimoniului şi protejarea acestuia. Zona de studiu fiind una întinsă teritorial vizează posesorii de bunuri din categoria patrimoniului cultural imobil, respectiv monumentele ecleziastice, necesitând resurse de timp datorită distribuirii geografice; rezultatele se constituie în modele de urmat pentru celelalte zone – protopopiate care să fie abordate în cadrul unui viitor proiect în colaborare cu instituţiile şi autorităţile locale şi judeţene.
1. Conştientizarea asupra valorii sau chiar unicităţii patrimoniului din judeţul Alba.
2. Crearea unui model de intervenţie şi parteneriat pentru protejarea patrimoniului cultural pentru celelalte zone ale judeţului.
3. Creşterea importantei culturii ca element dinamizator al proceselor de dezvoltare locală.
4. Creşterea rolului bisericii in formularea unor politici de protejare a patrimoniului şi direcţii privind dezvoltarea locală
5. Păstrarea caracteristicilor peisajului cultural
6. O mai bună cunoaştere şi vizibilitate a patrimoniului cultural
7. Dezvoltare turistica echilibrată în teritoriu prin integrarea elementelor de arhitectura religioasă în oferta turistică
8. Populaţie conştientizată asupra valorilor patrimoniului local.