Obiecte din expozitie: |
|
La Cenade, ca şi în alte locuri din judeţ, expoziţia etnograficǎ comunicǎ direct cu biblioteca comunalǎ, împǎrţind, practic, acelaşi spaţiu. Expoziţia prezintǎ creaţia popularǎ din comunǎ, cu principalele ei domenii: ţesǎturi, cusǎturi şi produse ale altor meşteşuguri practicate, precum prelucrarea lemnului. Este reconstituit un colţ de interior tradiţional, cǎruia îi este specific patul acoperit cu lepedee de cânepǎ, bumbac, lânǎ şi feţele de pernǎ cu cǎpǎtâiul ales. O piesǎ nelipsitǎ dintr-un astfel de interior este rǎzboiul de ţesut. Alǎturi de el sunt prezentate câteva unelte de industrie casnicǎ textilǎ: sucale româneşti şi sǎseşti, vârtelniţǎ, meliţǎ, rǎşchitor, heheilǎ, chepteni de câlţi, furci de tors, etc. Aceste piese sunt simple, neornamentate, realizate în gospodǎrie. Mobilierul din casǎ era şi el simplu, neornamentat, dar simplitatea lui era completatǎ de frumuseţea ţesǎturilor de pe pat şi masǎ, lucrate de cǎtre femeile din sat. Aceste piese erau împodobite cu alesǎturi lucrate în rǎzboiul de ţesut, iar decorul era realizat cu mare mǎiestrie, femeile dând dovadǎ de pricepere în îmbinarea culorilor. Meşteşugul ţesutului s-a transmis din generaţie în generaţie, păstrându-se şi astăzi, iar aceasta este garanţia cǎ el nu va dispǎrea, chiar dacǎ existǎ în zilele noastre tehnici şi modele noi. Alǎturi de ştergare, icoane pe sticlǎ, blide, ulcioare, oalǎ pentru sarmale, tiglazǎu, mujer, opaiţ, mai amintim lada de zestre, leagǎnul pentru copii, steagul de nuntǎ, plosca vornicului şi bâte pentru chemǎtori, acestea din urmǎ amintind de obiceiul nunţii tradiţionale. Un capitol important al creaţiei populare îl constutuie portul popular, dovada acestui fapt stǎ în mulţimea pieselor de port care se pǎstreazǎ, fiind donate pentru înfiinţarea colecţiei cu mult drag. Aici au locuit şi saşi, astfel cǎ piesele expuse aparţin celor douǎ etnii. Astǎzi costumele populare se îmbracǎ la evenimente deosebite şi serbǎri. Portul popular are influenţe ale portului din Mǎrginimea Sibiului: specific acestuia este ia cu ciocǎnele, dar femeile din sat au pus amprenta locului şi pe aceste piese. |
Expozitie etnografica Bucium Sasa
Obiecte din expozitie: |
|
Date fiind nevoile şi posibilităţile buciumanilor, mai mult ca în alte zone, confecţionarea anumitor piese de îmbrăcăminte şi încălţăminte a revenit în seama unor lucrători specializaţi. Portul bărbătesc se compune din: cămaşă cu clini mari introduşi unul în faţă şi altul în spate, cioareci şi laibăr cu o croială arhaică, pieptar înfundat simplu, ţundră albă, călţuni şi opinci. Portul femeilor buciumănene se compune din cămaşă şi poale, şorţ de cămaşă dinainte şi zadie la spate, brâu tricolor, două pieptare suprapuse, jachetă de oraş. Pe cap se învelesc cu o năframă. La acestea se adaugă podoabele bogate confecţionate din aur şi argint. O altă notă caracteristică ce se cuvine relevată o formează pieptarele buciumanelor; unul scurt foarte strâns pe trup şi altul mai lung şi mai larg, cu clinuri laterale, purtat pe deasupra primului, ambele decorate cu broderie compactă şi fină din bumbăcel negru şi cu ornamente din fir. Meşteşugurile practicate aici coincid cu unele practicate şi în alte zone, ca prelucrarea fibrelor textile, însǎ aici datoritǎ specificului zonei oamenii aveau şi alte preocupǎri şi îndeletniciri, cojocǎritul şi aurǎritul. Expoziţia etnograficǎ din Bucium aduce în atenţie, în cele două încăperi, toate aceste particularitǎţi ale localnicilor.
|
Expoziţia etnograficǎ Biia
Obiecte din expozitie: |
|
Amenajarea expoziţiei s-a fǎcut în stilul unei case ţǎrǎneşti: casa dinainte, tindǎ şi coridor. În casa dinainte se aflau, lucruri nelipsite, patul cu amenajarea etalatǎ şi babaul, masa, lada cu hainele de duminicǎ, pentru bisericǎ, nuntǎ, dar şi pentru înmormântare, loc de rugǎciune cu icoane, cǎni la grindǎ, loc de primire a oaspeţilor, loc de priveghi-cele trei zile (dacǎ voiau cei din familie), loc pentru organizarea nunţilor, etc. Tinda adǎpostea soba, patul mic pentru bǎtrânii carea aveau grijǎ şi de leagǎnul copiilor, masa unde serveau mâncǎrurile zilnice, oale, blide, cǎni şi chiar rǎzboiul de ţesut. Într-unalt spaţiu al sǎlii s-au amenajat trei colţuri tematice: colţul creştin, colţul istoric şi colţul cultural. Colţul creştin cuprinde douǎ icoane împărǎteşti pictate pe lemn, de la începutul secolului al XX-lea şi o stranǎ ceva mai veche, cca. 1862. Colţul istoric cuprinde, în reprezentare graficǎ, descoperirile de la Biia, vasul de aur, toporul neolitic şi altele. Expunerea se încheie cu fotografii şi diplome ale formaţiilor culturale, obţinute de-a lungul timpului la diverse concursuri şi festivaluri.
|
Expoziţia etnografică Berghin
Obiecte din expozitie: |
Costumele săseşti, femeieşti şi bărbăteşti, au fost bogate în elemente decorative. Cămăşile femeieşti cu mâneci largi strânse în partea de jos cu o brăţară roşie sau neagră cu motive geometrice, aveau broderie albă pe muchea cutelor în faţă, sub guler, iar părţile componente erau încheiate cu cheiţe albe. Peste cămaşă se purta pieptar înfundat, cu buchete florale mai aerate, pe fondul alb la fete, mai dese şi dominate de roşu la femeile măritate. Peste rochiile albe, fetele purtau şorţuri cu broderie florală, între care îşi coseau adeseori numele şi anul când a fost confecţionat. Plastronul negru, cu panglici lungi la spate, purtate de fete, aduce un plus de frumuseţe costumului. Cămăşile bărbăteşti au avut broderii în negru pe umeri şi în partea de jos a mânecilor, în jurul gulerului dublu, sub care se purta o cravată cu motive florale viu colorate. Peste cămaşă feciorii purtau veste, iar bărbaţii pieptare deschise în faţă, cusute cu motive florale, dominate de roşu ca şi cele femeieşti. Piesele săseşti de mobilier pictat (coastănul, patul, fereastra oarbă) au preluat unele elemente decorative şi din ciopliturile în lemn: “atica” (coada cocoşului) aplicată la decorarea cornişei, pe când unele buchete de flori pictate se înrudesc cu cele cioplite pe stâlpii de poartă, ori cu cele brodate pe ştergare sau căpătâie de pernă. Dintre uneltele legate de industria casnică textilă cele mai interesante ca formă şi decor sunt: războiul de ţesut, furcile de tors şi îndreptarele pentru pânză, vârtelniţele, sucalele şi suveicile.
|
Expozitia etnografica Bucerdea Vinoasa
Obiecte din expozitie: |
|
Moştenirea culturală a comunităţii, încadrată etnografic în zona Mocănimii Apusenilor sau zona Văii Ampoiului cunoscută şi sub numele de Ţara Vinului, a fost strânsă şi ordonată într-o locaţie specială, ridicată în curtea Bisericii ortodoxe Sf. Arhangheli, organizată tematic astfel: istorie locală, etnografie şi istorie bisericească. Cel mai amplu spaţiu este dedicat părţii de etnografie cu interiorul de casă ţărănească şi obiceiul şezătorii, viticultura tradiţională şi fotografia – document etnografic. Atât obiectele, cât şi aşezarea lor în încăpere, arată modul în care era organizat un interior de casă ţărănească din secolul al XIXI-lea, făcută din pământ bătut, acoperită cu paie, având două încăperi: tinda şi casa (camera de locuit), la care se adăuga târnaţul. Prezentând de la de mobilierul tradiţional (patul, canapeiul, coastănul, dulapul de haine, credenţul), la ţesăturile şi portul specific expunerea este îmbogăţită şi de reconstituirea obiceiului tradiţional – şezătoarea. Fotografia veche întregeşte imaginea tradiţională a acestei aşezări, cu momente din calendarul popular, de la evenimente importante din viaţa omului, alături de cele care prezintă evoluţia portului popular de-a lungul timpului. Un loc important în acest sector al expunerii îi revine viticulturii tradiţionale. Prezentând parcursul pe care îl urmează ciorchinele de strugure de la cules şi până la vinul obţinut, ne atrage atenţia, alături de piesele specifice muncilor în vie (sapa, casmaua, hârleţul, cosorul, cărăzău, botul, călcătoarea, mori de zdrobit, doniţe, ciubere, coşuri, tristolul, căucul), teascul cu masa de piatră din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Istoriei locale îi sunt rezervate două spaţii distincte. Un spaţiu este dedicat câtorva dovezi arheologice provenind de la una dintre cele mai importante cetăţi dacice din judeţul Alba, cetatea dacică APOULON (PIATRA CRAIVII), evidenţiindu-se în expunere triplu rol al vechii cetăţi: centru militar, civil şi spiritual. Celălalt spaţiu evidenţiază istoria religioasă a acestei comunităţi reţinându-ne atenţia piese precum fragmente de fresce şi icoane prăznicar de secol XVIII, carte veche religioasă şi o icoană pe sticlă din centrul de pictură din Maierii Bălgradului.
|
Expozitia etnografica Hoparta
Obiecte din expozitie: |
|
Carul tractat de boi sau vaci era principalul element al inventarului agricol dintr-o gospodărie ţărănească implicat în majoritatea demersurilor cotidiene. În timpul iernii carul era înlocuit cu sania. Plugul, grapa, sapele, coasa erau de asemenea indispensabile unei gospodării.
Interiorul casei compusă dintr-o sigură cameră unde se desfăşurau toate activităţile familiei era relativ modest, compus din: pat cu şurdeu, lădoi, masă, blidar, ladă de zestre şi război de ţesut. Locuinţa era împodobită cu lepedee, şterguri, perne cu feţe cusute cu modele tradiţionale, geometrice sau florale. În lada de zestre se ţineau hainele de sărbătoare şi zestrea fetei compusă din diferite obiecte textile lucrate în casă cu o deosebită grijă. Pe pereţi, pe blidare şi poliţe se ţineau vasele de lut smălţuite sau simple dar împodobite cu ornamente florale sau din lemn. Costumul popular filtrat de-a lungul timpului de preocupări diurne, de pauperizare, de influenţe exterioare este simplu predominând albul şi negrul la cere se adaugă în proporţii reduse gri, bej, bleu şi mai rar roşu. Nu există diferenţe notabile în costumul popular local ele fiind dictate exclusiv de iscusinţa meşterului. Portul femeiesc este compus din chimeşă brodată, poale din material alb, păsturi de culoare neagră, cheptăruţ purtat peste iie confecţionat din macister de culoare neagră cu motive florale cusute uneori cu mărgele sau paiete colorate, brâul cu mărgele şi ţinte, cusut cu motive verzi, negre şi albastre.. Pe cap se purta năframă din păr sau mătase, mai ales de culoare neagră cu flori brodate tot cu aţă neagră. Încălţămintea preferată erau papucii cu tureac înalt cu 18 găuri încheiaţi într-o parte. Portul bărbătesc era mai simplu decât cel femeiesc compus fiind din: izmene şi cămaşă ţesute din in sau cânepă, şerpar din piele cu trei catarame şi doua buzunare în care se ţineau actele, banii şi briceagul, cheptar din piele de miel cu brâu. Pe cap se purta, în timpul verii, pălărie din păr fin de culoare închisă cu mununi de mărgele de diferite culori sau pălărie din paie împletită cu boruri drepte şi primă maro. Iarna se purta căciula din piele de miel. În picioare se purtau opinci. |