Obiecte din expozitie: |
|
Casa dinainte era destinată locuitului. Lângă uşă se afla, de regulă, soba sau ploaptănul pentru încălzit şi gătit pe timp de iarnă. Bobura ocupă mare parte din încăpere, de-a lungul ei se află un scaun lung, fixat oblic în partea dinapoi cu ajutorul unor limbi. În fundul încăperii se află o laviţă lungă confecţionată în aceeaşi tehnică ca şi scaunul, care avea loc şi pentru păstrarea hainelor şi o masă. Cealaltă parte a încăperii era ocupată de lada pentru haine vopsită şi ornamentată cu diverse motive florale şi geometrice şi un păcel. Ea avea şi lacriţă, aici păstrându-se obiectele de valoare din casă, unele aveau şi fioc, aşezat în partea de jos a lăzii, trăgându-se asemenea unui sertar, în cameră mai erau şi câteva scaune aşezate pe lângă masă şi sobă. O categorie a textilelor sunt cele destinate portului: ii, poale, cătrinţe, cămăşi, cioareci, în totalitatea lor păstrând specificul portului săliştenesc (alb-negru), deoarece în această zonă s-au făcut simţite influenţele vieţii păstoreşti din Mărginimea Sibiului. Se suprapune astfel costumul vechi, adică cătrinţa neagră cu alesături în diferite culori, cu cea neagră cu broderie din mătase neagră. În luna iunie, odată cu venirea căldurilor mari, oile se tund, lâna se spală, se usucă, după care se duce la dărăcit, unde se scarmănă şi se face caier bun pentru tors. O dată toarsă, lâna se vopseşte şi se foloseşte la ţesut. Cânepa cere, în prelucrarea ei, mai multe operaţiuni şi timp. Când planta ajunge la maturitate se smulge, se leagă în „mănuşi”, se lasă două, trei zile să se usuce, după care este dusă în vale la topit, unde stă şapte-opt zile. Se scoate, se bate bine de apă, se clăteşte, se aşeză pe mal în „popi” ca să se scurgă de apă. Adusă acasă, se întinde pe lângă garduri trei, patru zile la soare, iar când este uscată, se „zghiciueşte” (prin această operaţie se alege fuiorul de pe tulpină). Mai întâi se rup tulpinile cu ajutorul „rupătorii” şi se scutură bătându-se de un lemn. Se meliţează, se bate din nou şi operaţia se repetă până ce fuiorul rămâne curat. Fiecare fuior se răsuceşte în două, împachetându-se câte 28 de bucăţi la un loc, obţinându-se astfel o claie. |
Expoziţia etnograficǎ Vidra
Obiecte din expozitie: |
|
Aceastǎ expoziţie pune în valoare tot ce este frumos şi specific moţesc. Aici, expoziţie înseamnǎ o cǎsuţǎ din bârne, construitǎ la 1871, la intrare cu târnaţ, cu douǎ încǎperi şi acoperiş din şindrilǎ. În târnaţ îşi gǎsesc locul ghiobul de stup şi ghioaba pentru varzǎ muratǎ, scaunul de vǎsǎrit. În interiorul casei pereţii sunt vǎruiţi, iar plafonul trasat din grinzi de brad, cioplit în patru feţe. Duşumeaua e tot din grinzi de lemn, peste care sunt aşternute preşuri din zdrenţe, ţesute în rǎzboi. Mobilierul este foarte simplu: douǎ lǎdiţe de zestre în care sunt aşezate ţoale şi îmbrǎcǎmintea moţeascǎ, podişorul unde îşi aşezau vasele de lut, de-a lungul pereţilor, laviţele şi masa, canapeiul, leagǎnul împletit din nuiele şi patul cu strujac. Pe pereţi stau atârnate icoanele şi tindeiele şi culmea de haine. În a doua încǎpere se pǎstreazǎ obiecte ce foloseau la prelucrarea cânepii, la munca câmpului şi la pǎstorit. Curtea casei este pavatǎ cu lespezi de piatrǎ, aici stǎ cǎruţa moţeascǎ cu care se transportau ciuberele, doniţele şi butoaiele în ţarǎ, în schimbul cerealelor. |
Expoziţia etnografică Ţelna
Obiecte din expozitie: |
|
Interiorul ţărănesc este întregit de patul cu străjac, aranjat cu perne ţesute din cânepă cu decor amplasat pe interior, masa cu scaune, laviţa – care uneori ţinea loc de pat, unde dormeau copii, lada de zestre, dulapul pentru haine şi credenţul, unde se păstrau obiectele de uz casnic (farfuriile, cănile, ulcioarele). Regăsim, de asemenea, o reconstituire a unui colţ dintr-o conie, cu instrumentarul necesar frământării si coacerii pâinii: adică covata, jârcuitorul şi călpătorul, alături de oalele mari de sarmale, folosite in timpul sărbătorilor mari de peste an sau la cele din ciclul vieţii omului. Pentru a face atmosfera caldă şi totodată casa pregătită de oaspeţi, femeia împodobea un perete al camerei cu ştergare ţesute de ea, la care mai adăuga icoane pictate pe sticlă sau blide cumpărate din târg. Expoziţia de fotografie veche stă mărturie pentru că timpul lucrează în dezavantajul autenticului şi, de multe ori, trebuie să regăsim valoarea inestimabilă care era cândva fireasă şi apropiată de viaţa obişnuită. |
Expoziţia etnograficǎ Şugag
Obiecte din expozitie: |
|
Expoziţia, aşa cum se prezintǎ sub forma unei case ţǎrǎneşti, cu o camerǎ şi o tindǎ fǎrǎ plafton, în care se aflǎ şi vatra, pǎstreazǎ puţine piese de mobilier. Dintre acestea amintim: patul cu strǎjac, lepedeu şi covor, perne şi pǎretar, masa şi scaunul, lǎdoiul, blidarul sau parasǎchiul, toate din lemn încheiate cu cuie din acelaşi material. În lada de zestre adusǎ de fata care se mǎrita, se puneau covoare, plogoghiţe, straie, sǎcǎteauǎ, desagii, chindeauǎ şi haine de sǎrbǎtoare. Mai sunt expuse obiecte folosite la prelucrarea lânii, icoane, blide, fotografii vechi cu portrete. Casa era luminatǎ cu lampa pe gaz, aşezatǎ pe perete, pe masǎ sau agǎţatǎ de grindǎ. Obiectele de cult sunt bine reprezentate, pot fi vǎzute: cristeliniţa, cununiile, prapori vechi, uşi împǎrǎteşti pictate, o cruce, o icoanǎ, sfeşnice, candelǎ, potir, veşminte preoţeşti, registre vechi parohiale şi cǎrţi bisericeşti vechi. Dintre meşteşuguri, pǎstoritul este prezent cu instrumentele sale specifice: şuştarul, trocile şi blidele de pǎmânt, crestǎul, caicul, bâdǎul, şteandul, bota, tibicul şi hârbeica. |
Expoziţia etnografică Şpring
Obiecte din expozitie: |
|
Trăsătura definitorie a mobilierului din interiorul locuinţei ţărăneşti este simplitatea, astfel întălnim patul cu tăblii, credenţul, masa cu scaune, şi coastănul cu sertare. De asemenea, obiectele ornamentate sunt în număr foarte mic; toate acestea au fost executate de meşteri specializaţi, dulgheri şi tâmplari, de acea exista aici un sector special dedicat tâmplăritului şi dulgheritului, cu toate uneltele necesare. În ceea ce priveşte ţesăturile, de uz şi decorative, se observă în această zonă tendinţa permanentă de introducere a unor ţesături cu caracter industrial: perdele, feţe de masă, covoare, etc. Cu toate acestea se păstrează şi unele ţesături executate în gospodărie şi anume: păretarele, covoarele pentru acoperit patul, lepedee şi perne cu capete alese, chindeele. De o rarǎ frumuseţe morfologicǎ şi structuralǎ, dar deopotrivǎ şi decorativǎ, sunt piesele de port popular femeiesc Femeile bătrâne au purtat, până aproape de zilele noastre, aceleaşi costume: ie, poale – dar neîncreţite – şi crătinţă, cusute cu diverse motive în culori vii. În zilele de sărbătoare, pe timp răcoros se purta cojocelul de piele, frumos ornamentat, sau ţundra (sumanul) lungă din lână, ţesută în gospodărie şi împâslită la pivele din Săliştea Sibiului. Un sector cuprinde seria de unelte utilizate pentru lucrarea pământului: tipuri arhaice de plug cu corman schimbător (executate integral din lemn sau cu nucleu de lemn şi lamă de fier ataşată), grapa, teleguţa, jugul de lemn pentru boi, toate datând din prima jumătate a secolului al XX-lea. |
Expoziţie etnograficǎ Sâncel
Obiecte din expozitie: |
|
Organizatǎ ca o casǎ ţǎrǎneascǎ, cu casǎ dinainte, tindǎ şi atelier cu scule, aceastǎ expoziţie crează senzaţia că vizitatorul se regăseşte în casa copilăriei: „colţul” cu nouă perne aşezate pe patul cu „baubau”, „ coltul” cu vase aşezate pe blidar, obiecte de uz casnic şi „culmea” cu hainele „de purtat”. Încǎperea casei cea mai spaţioasǎ şi mai frumos împodobitǎ, era casa de dinainte. Aici era locul poveştilor pentru copii, al rugǎciunii zilnice, al planurilor pentru a doua zi de muncǎ, al cântecelor şi colindelor din sǎrbǎtori, era locul pentru odihna atât de necesarǎ dupǎ munca istovitoare a câmpului. Aici se gǎseşte lada de zestre cu covoare şi perne, trunul şi babaul, tabloul de nuntǎ şi icoanele, culmea de haine, dar şi nelipsitul rǎzboi de ţesut, în care gospodinele îşi lucrau cu migalǎ: covoare, ii, cǎmaşi, cioareci, crǎtinţe, strǎiţi şi saci, desagi, fete de masǎ, etc. Tinda, este încǎperea casei ţǎrǎneşti în care mereu se gǎseau prezente mirosuri şi arome simple şi plǎcute, aceasta fiind camera în care se gǎtea. Este spaţiul unde este expus blidarul frumos gǎtat cu blide, este camera cu cipcǎ pe la geanuri, cu blidǎruţul, cu laghiţa, cu troaca de pitǎ, cu leagǎnul şi furca de tors, dar şi cu ploatǎnul atât de necesar la pregǎtirea hranei zilnice. Bogatul atelier cu scule adǎposteşte utilajele agricole necesare la muncile câmpului: plugul, grapa, semǎnǎtoarea de porumb, zdrobitorul de seminţe, dar şi alte obiecte trebuincioase într-o gospodǎrie. Portul popular este prezentat aici în douǎ ipostaze: portul de sǎrbǎtoare şi hainele de purtat. Holul, ce uneşte toate aceste încǎperi, adǎposteşte o deosebit de valoroasǎ colecţie de fotografie veche, una dintre cele mai bogate din judeţ. |
Expoziţia etnografică Sasciori
Obiecte din expozitie: |
|
Expoziţia etnografică Salistea
Obiecte din expozitie: |
|
Expoziţia etnografică Roşia de Secaş
Obiecte din expozitie: |
|
Diversitatea obiectelor confecţionate din lemn reflectă importanţa pe care acest domeniu a avut-o în viaţa economică a comunităţilor rurale, ele reprezintă de fapt diversitatea ocupaţiilor cărora le sunt destinate: obiecte folosite în industria casnică textilă, de uz casnic şi cele legate de transportul cu animale, impresionează prin varietatea şi fantezia compoziţiilor ornamentale. Reprezentative pentru zonă sunt ţesăturile şi cusăturile, fie de interior sau podoabă, fie de port. Din prima categorie fac parte covoarele, feţele de pernă, foile de perete, feţele de masă, foile de culme. Pe un fond, de regulă, verde sau cafeniu, se îmbină armonios, respectând principiile artei decorative (repetiţia, alternanţa, simetria), diverse motive geometrice (romburi, pătrate, hexagoane, cercuri, jocuri de linii), florale (maci, lalele, trandafiri, spice), cosmice (lună, stele) sau animaliere (coarne de berbec, păsări), culoarea predominantă a motivelor fiind de obicei galbenul. Cât priveşte tehnica ţesutului, aceasta poate fi simplă (bătută), năvădită sau aleasă. Cele mai pretenţioase şi mai migăloase sunt ţesăturile „alese”. Prin tehnica alesului motivele se obţin ca rezultat al alegerii firelor şi culorilor potrivit modelului ce-l are în faţă. O categorie a textilelor sunt cele destinate portului: ii, poale, cătrinţe, cămăşi, cioareci, în totalitatea lor păstrând specificul portului local, cătrinţa neagră cu alesături în diferite culori şi ia cu ciocănele. Interiorul locuinţei se compunea din tindă şi casa dinainte, cea dintâi folosindu-se mai mult pe timp de vară. Aici se afla vatra pentru foc pe care era situat cuptorul pentru coptul pâinii, acesta ocupând aproape jumătate din încăpere. Fumul urca direct în pod pentru că încăperea nu avea tavan. În casa dinainte bobura ocupă mare parte din încăpere, atât în lungime cât şi în înălţime, de-a lungul ei se află un scaun lung, fixat oblic în partea dinapoi cu ajutorul unor limbi. O laviţă lungă confecţionată în aceeaşi tehnică ca şi scaunul care avea loc şi pentru păstrarea hainelor şi o masăerau aşezate în această încăpere. Pe pereţi găsim blide, icoane şi mai rar fotografii, între ferestre, era aşezată o oglindă sau o icoană mai mare, împodobită cu prosoape cusute. La grindă erau puse foi de culme, căni şi farfurii din lut. |
Expoziţia etnografică Pianu de Jos
Obiecte din expozitie: |
|