Unul din cei mai reprezentativi psihologi români s-a născut la Obreja într-o familie de țărani luminați și iubitori de neam și țară. A studiat în satul natal, liceele la Blaj și Orăștie după care se înscrie la facultatea de Litere și Filozofie din Cluj cu intenția de a studia sociologia. Destinul face ca întâlnirea cu Florian Ștefănescu – Goangă să-i schimbe radical existența axându-se pe studiul psihologiei. Își ia doctoratul în 1929 cu calificativul ”magna cum laude” devine doctor docent în 1931. Apoi obține o bursă a Fundației Rockfeller și între 1932 – 1934 funcționează ca cercetător științific în SUA. Va impresiona prin lucrările sale și se va apleca asupra psihotehnicii, a psihologiei industriale organizând pe principii noi și eficiente școli de ucenici pentru meseriile din industria grea (Brașov, Reșița, Cluj).
Eminentul savant va intra însă în malaxorul regimului comunist care-l va condamna la 25 de ani de închisoare pe motiv de ”înaltă trădare” și de spionaj în favoarea americanilor. ”Vina” sa a constat în bursa primită, în intervenția sa la Ambasadorul Americii la București pentru soarta Transilvaniei ce se discuta la Conferința de Pace de la Paris. Va face 16 ani de închisoare (14.04.1948 – 26.06.1964) la Aiud, Jilava, Pitești, Dej și Gherla. Va fi documentarist la Biblioteca Academiei din Cluj, director de Institut și apoi profesor universitar până la pensionare în 1970.
Din vasta și valoroasa sa operă spicuim: Psihologia exercițiului (1929), Psihotehnica în Germania (1929), Psihologia configurației (1929 în colaborare cu Lucian Blaga, Liviu Rusu, Al. Roșca și D. Todoran), Psihologia învățăturii (1931), Elemente de Psihometrie (1938), Psihologia persoanei (două ediții 1941 și 1944) care va fi reeditată în 1973 sub titlul ”Condiția umană – Aspectul ei bio-psiho-social și cultural”.
În lucrarea sa ”Amfiteatre și închisori” Nicolae Mărgineanu scrie ”Mărturii – nu memorii – asupra evenimentelor și frământărilor din epoca lor au depus și unii martori oculari fără merite în viața culturală și politică pentru a facilita judecata de mai târziu a istoriei care poate scrie sine ira et studio numai după ce epoca respectivă s-a încheiat. Acesta este și cazul modestiei mele persoane. Și sunt sigur că acesta este și al altor frați de luptă și suferință care au fost victimele dictaturii lui Hitler și Stalin”.
Fratele său Petru a fost ucis de Securitate pentru că a luptat ca partizan împotriva regimului comunist, în rezistența din Munții Apuseni.
Savantul se stinge din viață, în urma agravării bolii contractate în închisori, la 13 iunie 1980 (în urmă cu 35 de ani).