Obiecte din expozitie: |
|
Trăsătura definitorie a mobilierului din interiorul locuinţei ţărăneşti este simplitatea, astfel întălnim patul cu tăblii, credenţul, masa cu scaune, şi coastănul cu sertare. De asemenea, obiectele ornamentate sunt în număr foarte mic; toate acestea au fost executate de meşteri specializaţi, dulgheri şi tâmplari, de acea exista aici un sector special dedicat tâmplăritului şi dulgheritului, cu toate uneltele necesare. În ceea ce priveşte ţesăturile, de uz şi decorative, se observă în această zonă tendinţa permanentă de introducere a unor ţesături cu caracter industrial: perdele, feţe de masă, covoare, etc. Cu toate acestea se păstrează şi unele ţesături executate în gospodărie şi anume: păretarele, covoarele pentru acoperit patul, lepedee şi perne cu capete alese, chindeele. De o rarǎ frumuseţe morfologicǎ şi structuralǎ, dar deopotrivǎ şi decorativǎ, sunt piesele de port popular femeiesc Femeile bătrâne au purtat, până aproape de zilele noastre, aceleaşi costume: ie, poale – dar neîncreţite – şi crătinţă, cusute cu diverse motive în culori vii. În zilele de sărbătoare, pe timp răcoros se purta cojocelul de piele, frumos ornamentat, sau ţundra (sumanul) lungă din lână, ţesută în gospodărie şi împâslită la pivele din Săliştea Sibiului. Un sector cuprinde seria de unelte utilizate pentru lucrarea pământului: tipuri arhaice de plug cu corman schimbător (executate integral din lemn sau cu nucleu de lemn şi lamă de fier ataşată), grapa, teleguţa, jugul de lemn pentru boi, toate datând din prima jumătate a secolului al XX-lea. |
Expoziţie etnograficǎ Sâncel
Obiecte din expozitie: |
|
Organizatǎ ca o casǎ ţǎrǎneascǎ, cu casǎ dinainte, tindǎ şi atelier cu scule, aceastǎ expoziţie crează senzaţia că vizitatorul se regăseşte în casa copilăriei: „colţul” cu nouă perne aşezate pe patul cu „baubau”, „ coltul” cu vase aşezate pe blidar, obiecte de uz casnic şi „culmea” cu hainele „de purtat”. Încǎperea casei cea mai spaţioasǎ şi mai frumos împodobitǎ, era casa de dinainte. Aici era locul poveştilor pentru copii, al rugǎciunii zilnice, al planurilor pentru a doua zi de muncǎ, al cântecelor şi colindelor din sǎrbǎtori, era locul pentru odihna atât de necesarǎ dupǎ munca istovitoare a câmpului. Aici se gǎseşte lada de zestre cu covoare şi perne, trunul şi babaul, tabloul de nuntǎ şi icoanele, culmea de haine, dar şi nelipsitul rǎzboi de ţesut, în care gospodinele îşi lucrau cu migalǎ: covoare, ii, cǎmaşi, cioareci, crǎtinţe, strǎiţi şi saci, desagi, fete de masǎ, etc. Tinda, este încǎperea casei ţǎrǎneşti în care mereu se gǎseau prezente mirosuri şi arome simple şi plǎcute, aceasta fiind camera în care se gǎtea. Este spaţiul unde este expus blidarul frumos gǎtat cu blide, este camera cu cipcǎ pe la geanuri, cu blidǎruţul, cu laghiţa, cu troaca de pitǎ, cu leagǎnul şi furca de tors, dar şi cu ploatǎnul atât de necesar la pregǎtirea hranei zilnice. Bogatul atelier cu scule adǎposteşte utilajele agricole necesare la muncile câmpului: plugul, grapa, semǎnǎtoarea de porumb, zdrobitorul de seminţe, dar şi alte obiecte trebuincioase într-o gospodǎrie. Portul popular este prezentat aici în douǎ ipostaze: portul de sǎrbǎtoare şi hainele de purtat. Holul, ce uneşte toate aceste încǎperi, adǎposteşte o deosebit de valoroasǎ colecţie de fotografie veche, una dintre cele mai bogate din judeţ. |
Expoziţia etnografică Sasciori
Obiecte din expozitie: |
|
Expoziţia etnografică Salistea
Obiecte din expozitie: |
|
Expoziţia etnografică Roşia de Secaş
Obiecte din expozitie: |
|
Diversitatea obiectelor confecţionate din lemn reflectă importanţa pe care acest domeniu a avut-o în viaţa economică a comunităţilor rurale, ele reprezintă de fapt diversitatea ocupaţiilor cărora le sunt destinate: obiecte folosite în industria casnică textilă, de uz casnic şi cele legate de transportul cu animale, impresionează prin varietatea şi fantezia compoziţiilor ornamentale. Reprezentative pentru zonă sunt ţesăturile şi cusăturile, fie de interior sau podoabă, fie de port. Din prima categorie fac parte covoarele, feţele de pernă, foile de perete, feţele de masă, foile de culme. Pe un fond, de regulă, verde sau cafeniu, se îmbină armonios, respectând principiile artei decorative (repetiţia, alternanţa, simetria), diverse motive geometrice (romburi, pătrate, hexagoane, cercuri, jocuri de linii), florale (maci, lalele, trandafiri, spice), cosmice (lună, stele) sau animaliere (coarne de berbec, păsări), culoarea predominantă a motivelor fiind de obicei galbenul. Cât priveşte tehnica ţesutului, aceasta poate fi simplă (bătută), năvădită sau aleasă. Cele mai pretenţioase şi mai migăloase sunt ţesăturile „alese”. Prin tehnica alesului motivele se obţin ca rezultat al alegerii firelor şi culorilor potrivit modelului ce-l are în faţă. O categorie a textilelor sunt cele destinate portului: ii, poale, cătrinţe, cămăşi, cioareci, în totalitatea lor păstrând specificul portului local, cătrinţa neagră cu alesături în diferite culori şi ia cu ciocănele. Interiorul locuinţei se compunea din tindă şi casa dinainte, cea dintâi folosindu-se mai mult pe timp de vară. Aici se afla vatra pentru foc pe care era situat cuptorul pentru coptul pâinii, acesta ocupând aproape jumătate din încăpere. Fumul urca direct în pod pentru că încăperea nu avea tavan. În casa dinainte bobura ocupă mare parte din încăpere, atât în lungime cât şi în înălţime, de-a lungul ei se află un scaun lung, fixat oblic în partea dinapoi cu ajutorul unor limbi. O laviţă lungă confecţionată în aceeaşi tehnică ca şi scaunul care avea loc şi pentru păstrarea hainelor şi o masăerau aşezate în această încăpere. Pe pereţi găsim blide, icoane şi mai rar fotografii, între ferestre, era aşezată o oglindă sau o icoană mai mare, împodobită cu prosoape cusute. La grindă erau puse foi de culme, căni şi farfurii din lut. |
Expoziţia etnografică Pianu de Jos
Obiecte din expozitie: |
|
Expoziţia etnografică Mirăslău
Obiecte din expozitie: |
|
Reconstituind fragmente din viaţa săteanului, expoziţia – deşi restrânsă, datorită spaţiului mic în care este amenajată surprinde fidel câteva aspecte din viaţa cotidiană a comunităţii. Casa dinainte e camera cea mai frumos gătită dintre toate camerele locuinţei, în general destul de austere din acest punct de vedere. Mobilierul specific se compune din laiţa confecţionată din lemn; patul, compus din cadru de lemn, cu două căpătâie, acoperit de un şurdeu umplut cu paie proaspete la fiecare seceriş; masa, înaltă sau dreptunghiulară cu patru picioare sau tălpi aşezate drept sau în cruce; lodve scaunele rudimentare fără spătar; lada de zestre piesa de lemn cea mai frumos lucrată din casă, cu ornamentaţie simplă, geometrică, care conţinea zestrea fetelor în acelaşi timp fiind mărturie a hărniciei acestora. Camera era împodobită cu diferite ţesături: lepedee, ştergare, feţe de masă şi de perne lucrate manual, la războiul de ţesut. Pereţii erau decoraţi cu blide de diferite forme şi culori, în general pictate şi icoane pe sticlă încadrate de ştergare ţesute în casă şi ornate cu motive specifice zonei, florale sau geometrice. De grinzile casei atârnau ulcele si bocuri lucrate artistic în timp ce vasele folosite pentru uzul zilnic erau aşezate pe blidar. Ţesutul era una dintre cele mai reprezentative îndeletniciri casnice din viaţa unei femei de la ţară, preocupare aproape permanentă pentru fetele tinere şi femeile măritate, activitate dictată, în special, de necesitate dar prin care se obţinea şi faimă în cadrul comunităţii. Războiul de ţesut era compus din: cadru mare de lemn sprijinit pe picioare, sulul, brâgle, iepe, iţe, spetează, suveică, depănător şi urzoi. |
Expoziţia etnografică Mihalţ
Obiecte din expozitie: |
|
Locuinţa ţănească compusă din tindă şi camera dinainte, cea din urmă fiind mobilată cu piese dintre cele mai simple: un coastăn (dulăpior cu trei sertare pentru albituri), blidar pentru ţinut blidele şi oalele de pământ, masa înconjurată cu scaune, canapei pentru păstrat haine mai groase şi un pat din lemn acoperit cu lepedeie, ţoale şi perne. Deasupra mesei era lampa de petrol, prinsă în tavan cu un cârlig. Pereţii erau împodobiţi în dreptul patului cu păretare, farfurii din lut ornamentate şi tindeie ţesute sau cusute în casă. Tinda, fiind destul de încăpătoare, adăposteşte războiul de ţesut, roţile de tors, sucalele, vârtelniţele, dar şi o serie de obiecte de uz casnic: fedeleşu pentru apă, ciurul pentru cernut făină, putineiul pentru bătut untul, oalele de sarmale, cănţile pentru lapte, ulcioarele şi castroanele din lut. Costumele populare erau sobre şi elegante, femeile purtau ie cusută pe pânză albă din bumbac, cusătura era în cruci sau pe fir, cu modele discrete, puţin împodobite, mai ales la costumul de muncă. La poale cusătura era cu o bordură pe margine, peste care se purta un şurţ negru de pânză, iar la spate o cătrinţă ţesută din lână. Bărbaţii aveau haine albe, cioareci din pănură sau pantaloni de pânză şi cămaşă lungă, strânsă la brâu cu un şerpar din piele frumos ornamentat. Cămaşa de sărbătoare era puţin împodobită, cu o cusătură simplă la gât şi manşete. Purtau pieptar sau vestă neagră, iar pe cap pălărie de paie sau căciulă din blană de miel. |
Expoziţia etnograficǎ Jidvei
Obiecte din expozitie: |
|
Camera principalǎ, numitǎ şi casa dinainte, este mobilatǎ cu mobilier tradiţional, compus din patul ce cuprinde strejacul din canepǎ umplut cu paie, lepedeul cu cipcǎ, covorul ţesut, apoi nouǎ perne având cǎpǎtâiele decorate cu alesuri. Tot aici se aflǎ masa, laviţa şi lada de zestre, folositoare îndeosebi pentru pǎstrarea ţesǎturilor, a zestrei fetelor de mǎritat. Pe pereţi sunt aşezate icoane pe sticlǎ iar pe jos, peste pǎmânt, sunt aşternute preşuri ţesute în rǎzboi. O piesǎ deosebitǎ, rar întâlnitǎ în alte expoziţii, este vitrina din lemn masiv, element de mobilier orǎşenesc ce completează interiorul acestei camere destinată oaspeţilor. În tindǎ sunt expuse o varietate de ţesǎturi ţarǎneşti, covoare, ii, costume populare, româneşti şi sǎseşti, chindeauǎ, menite sǎ creeze un ambient plǎcut şi care sunt realizate la rǎzboiul de ţesut din diverse fibre vegetale: in, canepǎ, bumbac şi lânǎ. Toate acestea erau produse în propria gospodarie, fiind prezente în expoziţie piese precum: rǎzboiul de ţesut, furca, fusul şi suveica. Prezenţa trocii de pâine, a blidarului şi a vaselor ceramice, atestǎ faptul cǎ ne gǎsim în locul unde se gǎtea şi se servea masa. Un colţ al expoziţiei este destinat Epocii de Aur, pe perete sunt expuse fotografii cu membrii Comitetului Central al Partidului Comunist, în frunte cu Nicolae Ceauşescu, în acest segment fiind inclusǎ şi o colecţie de ziare din epocǎ. Toate aceste creaţii artistice marcheazǎ aspectele vieţii şi istoria regiunii, o contribuţie importantǎ având-o meşterii populari care prin indemanarea lor au desǎvârşit croiala, ornamentaţia şi aplicarea cromaticii în perfectǎ imbinare artisticǎ, având la îndemânǎ materialele de fabricǎ şi pe cele fǎcute în casǎ la razboiul de ţesut. |
Expoziţia etnografică Gîrbova
Obiecte din expozitie: |
|
Torsul şi ţesutul fibrelor, precum şi confecţionarea pieselor de vestimentaţie, sunt ocupaţii casnice care presupun un instrumentar de lucru adecvat. Astfel, plecând de la torsul fibrelor, care avea rostul de a realiza simultan întinderea şi răsucirea fibrelor cu fusul şi furca de tors, roata de tors, şi transformarea lor în fire, apoi depănarea lor cu ajutorul vârtelniţelor, continuând cu realizarea ţesutului pe războaie de ţesut orizontale unde se obţineau ţesăturile, s-a ajuns la confecţionarea unor produse finite într-o gamă foarte variată. Costumele din Podişul Secaşelor şi Zona Sebeşului au elemente comune, cum ar fi prezenţa cătrinţei negre şi a cămăşii cu ciocănele, dar şi diferenţe notabile, deşi aparţin unor zone învecinate şi aceleiaşi etnii române. Femeile bătrâne au purtat până aproape de zilele noastre aceleşi costume: ie, poale – dar neîncreţite – şi crătinţă, cusute cu diverse motive în culori vii, iar în zilele de sărbătoare pe timp răcoros se purta cojocelul de piele frumos ornamentat, sau ţundra (sumanul) lungă din lână, ţesută în gospodărie şi împâslită la pivele din Săliştea Sibiului. Cămaşa bărbătească nu are guler, ci o cusătură din brânele pe margine iar mâneca largă este ornamentată cu aceeaşi cusătură ca şi gulerul. În spate şi pe piept, cât ţine gura cămăşii, sunt cusute diferite motive, iar în partea de jos este largă şi încreţită în cute mărunte. Portului bărbătesc îi erau specifice căciula din piele de miel pe timp de iarnă şi pălăria împletită din paie pe timp de vară, cele din pâslă neagră şi cu boruri înguste apar mai târziu tot sub influenţa portului mărginăresc. Interiorul ţărănesc creează imaginea complexă asupra funcţionalităţii şi esteticului în gospodăriile din satele tradiţionale. Patul cu străjac şi lipideu din bumbac cusut la capăt cu dantelă albă, peste care s-a pus covorul gros de lână, ţesut în carouri, păstrează şi pernele frumos ornamentate la un capăt; predomină culori puţine – rosu şi negru – dovedind vechimea lor, altele mai noi cu culori mai variate, model mai complicat şi bogat. Un loc aparte îl ocupă în spaţiul expoziţional ceramica, reprezentată de vasele smălţuite atât în interior cât şi în exterior, culoarea predominantă fiind verde închis. Ca forme principipale găsim: ulcioarele simple de diferite dimensiuni, canceele, cănile cu gură bilobată, cănile de bere, dar şi vase de dimensiuni mai mari, cu două torţi şi capac. |