Obiecte din expozitie: |
|
Camera principalǎ, numitǎ şi casa dinainte, este mobilatǎ cu mobilier tradiţional, compus din patul ce cuprinde strejacul din canepǎ umplut cu paie, lepedeul cu cipcǎ, covorul ţesut, apoi nouǎ perne având cǎpǎtâiele decorate cu alesuri. Tot aici se aflǎ masa, laviţa şi lada de zestre, folositoare îndeosebi pentru pǎstrarea ţesǎturilor, a zestrei fetelor de mǎritat. Pe pereţi sunt aşezate icoane pe sticlǎ iar pe jos, peste pǎmânt, sunt aşternute preşuri ţesute în rǎzboi. O piesǎ deosebitǎ, rar întâlnitǎ în alte expoziţii, este vitrina din lemn masiv, element de mobilier orǎşenesc ce completează interiorul acestei camere destinată oaspeţilor. În tindǎ sunt expuse o varietate de ţesǎturi ţarǎneşti, covoare, ii, costume populare, româneşti şi sǎseşti, chindeauǎ, menite sǎ creeze un ambient plǎcut şi care sunt realizate la rǎzboiul de ţesut din diverse fibre vegetale: in, canepǎ, bumbac şi lânǎ. Toate acestea erau produse în propria gospodarie, fiind prezente în expoziţie piese precum: rǎzboiul de ţesut, furca, fusul şi suveica. Prezenţa trocii de pâine, a blidarului şi a vaselor ceramice, atestǎ faptul cǎ ne gǎsim în locul unde se gǎtea şi se servea masa. Un colţ al expoziţiei este destinat Epocii de Aur, pe perete sunt expuse fotografii cu membrii Comitetului Central al Partidului Comunist, în frunte cu Nicolae Ceauşescu, în acest segment fiind inclusǎ şi o colecţie de ziare din epocǎ. Toate aceste creaţii artistice marcheazǎ aspectele vieţii şi istoria regiunii, o contribuţie importantǎ având-o meşterii populari care prin indemanarea lor au desǎvârşit croiala, ornamentaţia şi aplicarea cromaticii în perfectǎ imbinare artisticǎ, având la îndemânǎ materialele de fabricǎ şi pe cele fǎcute în casǎ la razboiul de ţesut. |
Archives for October 2011
Expoziţia etnografică Gîrbova
Obiecte din expozitie: |
|
Torsul şi ţesutul fibrelor, precum şi confecţionarea pieselor de vestimentaţie, sunt ocupaţii casnice care presupun un instrumentar de lucru adecvat. Astfel, plecând de la torsul fibrelor, care avea rostul de a realiza simultan întinderea şi răsucirea fibrelor cu fusul şi furca de tors, roata de tors, şi transformarea lor în fire, apoi depănarea lor cu ajutorul vârtelniţelor, continuând cu realizarea ţesutului pe războaie de ţesut orizontale unde se obţineau ţesăturile, s-a ajuns la confecţionarea unor produse finite într-o gamă foarte variată. Costumele din Podişul Secaşelor şi Zona Sebeşului au elemente comune, cum ar fi prezenţa cătrinţei negre şi a cămăşii cu ciocănele, dar şi diferenţe notabile, deşi aparţin unor zone învecinate şi aceleiaşi etnii române. Femeile bătrâne au purtat până aproape de zilele noastre aceleşi costume: ie, poale – dar neîncreţite – şi crătinţă, cusute cu diverse motive în culori vii, iar în zilele de sărbătoare pe timp răcoros se purta cojocelul de piele frumos ornamentat, sau ţundra (sumanul) lungă din lână, ţesută în gospodărie şi împâslită la pivele din Săliştea Sibiului. Cămaşa bărbătească nu are guler, ci o cusătură din brânele pe margine iar mâneca largă este ornamentată cu aceeaşi cusătură ca şi gulerul. În spate şi pe piept, cât ţine gura cămăşii, sunt cusute diferite motive, iar în partea de jos este largă şi încreţită în cute mărunte. Portului bărbătesc îi erau specifice căciula din piele de miel pe timp de iarnă şi pălăria împletită din paie pe timp de vară, cele din pâslă neagră şi cu boruri înguste apar mai târziu tot sub influenţa portului mărginăresc. Interiorul ţărănesc creează imaginea complexă asupra funcţionalităţii şi esteticului în gospodăriile din satele tradiţionale. Patul cu străjac şi lipideu din bumbac cusut la capăt cu dantelă albă, peste care s-a pus covorul gros de lână, ţesut în carouri, păstrează şi pernele frumos ornamentate la un capăt; predomină culori puţine – rosu şi negru – dovedind vechimea lor, altele mai noi cu culori mai variate, model mai complicat şi bogat. Un loc aparte îl ocupă în spaţiul expoziţional ceramica, reprezentată de vasele smălţuite atât în interior cât şi în exterior, culoarea predominantă fiind verde închis. Ca forme principipale găsim: ulcioarele simple de diferite dimensiuni, canceele, cănile cu gură bilobată, cănile de bere, dar şi vase de dimensiuni mai mari, cu două torţi şi capac. |
Expoziţia etnografică Fărău
Obiecte din expozitie: |
|
Generos amenajată într-o gospodărie ţărănească expoziţia prezintă în toată complexitatea ei frumuseţea vieţii din respectiva comunitate. Gospodăria ţărănească era compusă din: casa de locuit, bucătăria de vară (conia), grajdul, şura, coşerul, coteţul de porci. Casa de locuit avea doua camere, hol şi prispă deschisă. Casa de dinainte era destinată musafirilor având mobilier îngrijit, ornamentată atent cu diferite ţesături lucrate manual, icoane pe sticlă, fotografii de familie. O piesă importantă era lada de zestre, care conţinea toate lucrurile de mână din casă de la covoare, feţe de pernă, chindeie ţesute la război, costume populare, saci ţesuţi în casă, pe scurt, zestrea fetei de măritat. În ziua nunţii zestrea era expusa la casa mirelui în văzul întregului sat, fiind un motiv de mândrie atât pentru fata harnică cât şi pentru feciorul inspirat în alegerea soţiei. Camera de zi, locuită de toţi membrii familiei, era folosită pentru: gătit, mâncat, dormit, tors, ţesut, cusut pe timpul iernii. În timpul verii se folosea conia pentru gătit şi luat masa. Aceasta avea: cuptor de pâine cu troaca de frământat, dârgul, jăruitorul, lopata de pâine, vatră ţărănească acoperită de bobură din nuiele împletite, menită să răcească fumul şi să împiedice scânteile să aprindă structura clădirii, masă, laviţă lada de făină, poliţe pentru ulcioare şi blide. În camera de locuit, în timpul iernii, trona războiul de ţesut alături de uneltele specifice: sucala, ţevile, furca, fusul, răşchitorul, vârtelniţa, pieptenii de fuior, hecela, alergătoarea, spete şi iţe, meliţa. Anexele gospodăriei erau compuse din grajd, unde erau ţinute animalele, şura menită să adăpostească furajele pentru animale, uneltele şi utilajele agricole: car, căruţă, plug, rotile, grapă, prăşitoare, furcă, greblă, sapă. Coşerul, construit din lemn, era utilizat pentru depozitarea ştiuleţilor de porumb iar coteţul construit din blane de lemn era folosit pentru adăpostirea porcilor. Fântâna cu cumpănă era construită din blane de lemn de fag având alături valăul din care animalele beau apă. |
Expoziţia etnografică Cut
Obiecte din expozitie: |
|
Obiectele de inventar ale expoziţiei evidenţiază principalele ocupaţii tradiţionale: agricultura, creşterea animalelor şi viticultura, iar dintre meşteşuguri: fierăritul, butnăritul, dulgheritul, zidăritul şi ţesutul. Aşa cum este descrisă în expoziţie, casa ţărănească avea intrarea prin tindă, în stânga şi dreapta acesteia aflându-se câte o odaie de locuit. În tindă se afla cuptorul de pâine şi vatra. Coşul acestui cuptor era larg, traversa acoperişul, servind în acelaşi timp ca afumătoare. Pereţii casei, precum şi tavanele odăilor de locuit, erau făcute din bârne şi ţăruşe din lemn nefasonaţi. Costumul popular din Cut, prin înfăţişare, croi, ornamentaţie şi cromatică este reprezentativ pentru întreaga zonă a văii Secaşului, apropiindu-se de aşa numitul “costum de Sălişte”. Costumul femeiesc din Cut se compune din următoarele piese: ie, poale (fustă), pieptar, cătrinţă, şorţ, iar pentru găteala capului, chişchinăul, batic a cărui culoare variază în funcţie de vârstă. În picioare s-au purtat opinci sau cizme. Iarna, laibărul lung până sub genunchi, completa costumul. Nelipsit era în îmbăcămintea femeii chindeul alb, pe care îl înfăşurau în jurul capului, purtând numele de propoadă. Fetele îşi acopereau capul cu baticuri negre, cu ştreafă verde şi pene roşii. Iarna purtau ciorapi de lână (cioci), lungi până la genunchi. În componenţa costumului bărbătesc, ca piese mai importante, menţionăm în primul rând, cămaşa, lungă până la genunchi, confecţionată din cânepă, in sau bumbac. În loc de pantaloni, purtau cioareci strînşi pe picior, de lână ori de pânză, iar mijlocul şi-l încingeau cu şerpar de piele neagră. Peste cămaşă se purta pieptarul înfundat, din piele de miel, sau laibărul confecţionat din postav negru. Pe lângă piesele portului popular, femeile ţeseau în război şi covoarele în două sau mai multe iţe. De o rară frumuseţe sunt şi alesăturile în deşte sau cu drodul. Lepedeiele de lână se deosebesc de covoare prin aceea că sunt lipsite de alesături. Odată cu covoarele se ţes şi feţele de masă care diferă doar ca mărime, alesăturile şi ţesutul fiind aceleaşi. Cârpele din bucăţi sunt ţesute în două sau mai multe iţe şi au fondul alb, din cânepă şi bumbac. Cânânceiele şi cupele de pământ sunt pântecoase şi scunde, cu gâtul mai înalt, prevăzute cu un ciort, pentru scurgerea lichidului. Ulcioarele, cunoscute sub numele de căni alternează între profilul ovoidal şi cel sferic, au gâtul foarte îngust, gura mică şi o singură toartă rotundă, care comunică cu vasul printr-un canal interior. |
Expoziţia etnografică Cricău
Obiecte din expozitie: |
|
Amenajată în trei încăperi, expoziţia reconstituie atât interiorul de casă ţărănească cât şi activităţile specifice precum ţesutul şi viticultura. Aşa cum se observă în decorul casei tradiţionale, un loc aparte îl ocupă costumul femeiesc cu două cătrinţe, ie şi poale. Confecţionat la început din pânză de casă, acest costum a suferit pe parcursul evoluţiei sale unele modificări, deoarece a fost tot mai des utilizată pânza cumpărată din comerţ (jolj, tifon, mătase, postav), fapt ce a determinat şi schimbarea stilului decorativ al costumului. Costumul bărbătesc era compus din chimeşa lungă, decorată la guler, purtată peste pantaloni, încinsă de obicei cu un chimir lat din piele, decorat cu diferite motive realizate prin ştanţare. Pantalonii de vară erau confecţionaţi din pânză albă iar cei de iarnă, adică cioarecii din pănură albă sau sură. Pentru anotimpul friguros, atât bărbaţii cât şi femeile purtau pieptare de oaie înfundate şi laibăre din pănură. În camera de locuit se găseau unul sau două paturi, unul în stânga altul în dreapta, masa, între cele două ferestre, şi una până la trei laviţe, una la peretele dinspre stradă şi cealaltă pe ceilalţi pereţi. Cea de la peretele dinspre stradă era fixă, iar celelalte mobile, ca să poată fi aduse în faţa mesei, pentru servirea mâncării. Scaune erau puţine, doar două-trei. Laviţele au fost înlocuite cu „canapeiuri” cu ladă, în care se ţineau hainele. Sub grindă se aflau cuierele, în care atârnau cancee şi blide ornamentale. După uşă se afla blidarul cu vasele din lut, iar pe pereţi icoane pe sticlă şi fotografii ale familiei. Ţesutul era o activitate mai laborioasă, fiind necesare câteva operaţii premergătoare: urzitul, învelitul şi năvăditul. Urzitul se făcea de obicei în spaţiu mai larg, în curte, pe lângă un gard. Învelitul consta în punerea firelor de urzeală pe sulul războiului din spate, bine întinse cu vergele între ele ca să nu se încurce. Năveditul era o operaţie şi mai complicată executându-se în casă. Se prindea gura războiului de ţesut, adică se dădeau firele de urzeală prin spate şi iţe, în funcţie de tipul de ţesătură şi de tehnica utilizată pentru obţinerea acesteia. Dacă o mare parte din instrumentarul viticol ţine de inventarul agricol, cum se întâmplă cu sapa, cazmaua, hârleţul, şi în măsură mai redusă chiar cu plugul, fierăstrăul, cuţitul de vie, cunoscut mai ales sub denumirea de cosor, ca şi unele vase de lemn pentru culesul strugurilor şi conservatul vinului sau teascurile, sunt legate în mod special de viticultură. |
Expoziţia etnograficǎ Ciuruleasa
Obiecte din expozitie: |
|
Spaţiul rezervat expoziţiei a fost amenajat astfel încât impactul la vederea lui sǎ readucǎ magia de altǎ datǎ a acestui sat, asa cum şi-l amintesc oamenii locului. Un colţ din casa ţărǎneascǎ aduce în atenţie un podişor de lemn cu vase din lut şi ceramicǎ, precum şi câteva icoane pe sticlǎ. Şi în aceastǎ prezentare îşi fac loc obiectele de industrie casnicǎ textilǎ: războiul de ţesut, urzoiul, vârtelniţa, socale, meliţa, maşina de tors, etc. Un alt colţ prezintǎ costumele din comunǎ, specifice portului local. Mai sunt reprezentate obiecte de uz casnic din lemn şi obiecte tradiţionale pentru iluminat. Toate acestea sunt încadrate între pereţii decoraţi cu covoare ţesute manual, chindee şi blide. |
Expoziţia etnograficǎ Ceru Bǎcǎinţi
Obiecte din expozitie: |
|
Ceea ce atrage şi are o valoare deosebitǎ în ceea ce priveşte specificul locului este însǎşi locuinţa, casa în care se aflǎ expoziţia etnograficǎ. Realizatǎ prin tehnica zidăriei ţesute din lespezi de piatrǎ cu argilǎ în amestec cu nisip, casa are o vechime de 110 ani. Lespedea de piatrǎ este riguros sortatǎ dupǎ grosime şi clăditǎ în şiruri aproape perfect aliniate. Târnaţul specific este construit doar pe latura lungǎ a camerei de locuit. Intrarea în târnaţ se face pe latura scurtǎ a acestuia, iar pe partea opusǎ se aflǎ intrarea în tindǎ. Acest sistem permite o mai bunǎ menţinere a cǎldurii în interiorul casei în anotimpul rece. Prin tindă se intrǎ în casa dinainte, unde a existat un plaftǎn în forma de cizmǎ şi grinzi vechi de lemn, care au fot acoperite din cauza degradǎrilor. Casa a fost acoperitǎ cu paie de cereale, aşezate pe o structurǎ de cǎpriori din lemn de esenţa tare, numiţi corni, din 2005 însǎ este acoperitǎ cu ţiglǎ. Finisajul interior al pereţilor este realizat din ceea ce în zonǎ este cunoscut sub denumirea de muruialǎ, iar peste acesta se aplicǎ vǎruiala. |
Expoziţia etnograficǎ Cergǎu
Obiecte din expozitie: |
|
Iniţial defǎşuratǎ pe spaţiul a douǎ încǎperi, expoziţia de aici îşi concentreazǎ în ultima vreme, tot patrimoniul într-o singurǎ camerǎ. Aceasta are toate componentele unui interior tradiţional. Mobilierul format din pat, laviţǎ şi blidar este decorat cu ţesǎturi, realizate în rǎzboiul de ţesut, care este şi el prezent în expoziţie, cu toate cele necesare obţinerii produselor finite. Blidele, chindeiele şi pǎretarele împodobesc pereţii casei, iar portul popular este prezentat amplu, atât cel de femei cât şi cel bǎrbǎtesc. Câteva obiecte de cult sunt expuse, dintre ele cea mai valoroasǎ este o icoanǎ pe sticlǎ de centru Nicula, din secolul al XIX-lea, reprezentându-i pe Sf. Împǎraţi Constantin şi Elena. |
Expoziţia etnograficǎ Cenade
Obiecte din expozitie: |
|
La Cenade, ca şi în alte locuri din judeţ, expoziţia etnograficǎ comunicǎ direct cu biblioteca comunalǎ, împǎrţind, practic, acelaşi spaţiu. Expoziţia prezintǎ creaţia popularǎ din comunǎ, cu principalele ei domenii: ţesǎturi, cusǎturi şi produse ale altor meşteşuguri practicate, precum prelucrarea lemnului. Este reconstituit un colţ de interior tradiţional, cǎruia îi este specific patul acoperit cu lepedee de cânepǎ, bumbac, lânǎ şi feţele de pernǎ cu cǎpǎtâiul ales. O piesǎ nelipsitǎ dintr-un astfel de interior este rǎzboiul de ţesut. Alǎturi de el sunt prezentate câteva unelte de industrie casnicǎ textilǎ: sucale româneşti şi sǎseşti, vârtelniţǎ, meliţǎ, rǎşchitor, heheilǎ, chepteni de câlţi, furci de tors, etc. Aceste piese sunt simple, neornamentate, realizate în gospodǎrie. Mobilierul din casǎ era şi el simplu, neornamentat, dar simplitatea lui era completatǎ de frumuseţea ţesǎturilor de pe pat şi masǎ, lucrate de cǎtre femeile din sat. Aceste piese erau împodobite cu alesǎturi lucrate în rǎzboiul de ţesut, iar decorul era realizat cu mare mǎiestrie, femeile dând dovadǎ de pricepere în îmbinarea culorilor. Meşteşugul ţesutului s-a transmis din generaţie în generaţie, păstrându-se şi astăzi, iar aceasta este garanţia cǎ el nu va dispǎrea, chiar dacǎ existǎ în zilele noastre tehnici şi modele noi. Alǎturi de ştergare, icoane pe sticlǎ, blide, ulcioare, oalǎ pentru sarmale, tiglazǎu, mujer, opaiţ, mai amintim lada de zestre, leagǎnul pentru copii, steagul de nuntǎ, plosca vornicului şi bâte pentru chemǎtori, acestea din urmǎ amintind de obiceiul nunţii tradiţionale. Un capitol important al creaţiei populare îl constutuie portul popular, dovada acestui fapt stǎ în mulţimea pieselor de port care se pǎstreazǎ, fiind donate pentru înfiinţarea colecţiei cu mult drag. Aici au locuit şi saşi, astfel cǎ piesele expuse aparţin celor douǎ etnii. Astǎzi costumele populare se îmbracǎ la evenimente deosebite şi serbǎri. Portul popular are influenţe ale portului din Mǎrginimea Sibiului: specific acestuia este ia cu ciocǎnele, dar femeile din sat au pus amprenta locului şi pe aceste piese. |
Expozitie etnografica Bucium Sasa
Obiecte din expozitie: |
|
Date fiind nevoile şi posibilităţile buciumanilor, mai mult ca în alte zone, confecţionarea anumitor piese de îmbrăcăminte şi încălţăminte a revenit în seama unor lucrători specializaţi. Portul bărbătesc se compune din: cămaşă cu clini mari introduşi unul în faţă şi altul în spate, cioareci şi laibăr cu o croială arhaică, pieptar înfundat simplu, ţundră albă, călţuni şi opinci. Portul femeilor buciumănene se compune din cămaşă şi poale, şorţ de cămaşă dinainte şi zadie la spate, brâu tricolor, două pieptare suprapuse, jachetă de oraş. Pe cap se învelesc cu o năframă. La acestea se adaugă podoabele bogate confecţionate din aur şi argint. O altă notă caracteristică ce se cuvine relevată o formează pieptarele buciumanelor; unul scurt foarte strâns pe trup şi altul mai lung şi mai larg, cu clinuri laterale, purtat pe deasupra primului, ambele decorate cu broderie compactă şi fină din bumbăcel negru şi cu ornamente din fir. Meşteşugurile practicate aici coincid cu unele practicate şi în alte zone, ca prelucrarea fibrelor textile, însǎ aici datoritǎ specificului zonei oamenii aveau şi alte preocupǎri şi îndeletniciri, cojocǎritul şi aurǎritul. Expoziţia etnograficǎ din Bucium aduce în atenţie, în cele două încăperi, toate aceste particularitǎţi ale localnicilor.
|